luni, 4 august 2014

Publicat la 8/04/2014 10:00:00 a.m. de Anonim

Avem o cetate, ce facem cu ea?

Aşteptăm banii. Îi aşteptăm de ceva ani, dar se pare că acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, s-ar putea să vină. Banii prin care să redăm strălucirea cetăţii medievale a Mediaşului. Despre ei vorbesc. La început se vorbea de 10 milioane de euro, acum se vorbeşte de 6. Buni şi ăia. Dincolo de bani, şantier şi lucrări, amenajări, ce vom face cu cetatea la finalizarea proiectului?

Milu OLTEAN
Indiscutabil, proiectul legat de reabilitarea turnurilor și zidurilor de fortificație medievală ale cetăţii Mediaşului este unul important. Spun asta, deoarece Mediaşul de azi nu mai este decât o umbră a Mediaşului de acum 20 şi ceva de ani, când fabricile duduiau, troleibuzele se înclinau sub povara călătorilor, iar cartierele gemeau de populaţie. Iar în acest context, chiar cred că turismul poate fi barca de salvare a oraşului. Iar când vorbim de potenţialul turistic al Mediaşului, ne gândim la spiritul medieval al zonei centrale, la turnuri, ziduri, bastioane. Pentru că asta avem, asta trebuie să scoatem pe tarabă. Iar la modul în care se prezintă azi, nu prea avem nicio şansă, pentru că e greu să pui în faţa potenţialilor turişti o cetate dărăpănată. Tocmai de aceea, orice proiect menit a băga bani în reabilitarea turnurilor şi zidurilor medievale este unul care trebuia să fie prioritar pentru Mediaş. Sunt mult prea multe exemple în România de oraşe care au investit în acest tip de proiecte şi care încep să culeagă roadele. Le-aţi văzut şi dumneavoastră, bănuiesc şi v-aţi gândit la cetatea de acasă. Mi-aş fi dorit ca şi Mediaşul să fie deja în rândul oraşelor care au investit în această direcţie şi care deja se poate lăuda cu rezultate concrete. Din nefericire, suntem doar la început de drum, sper, având în vedere că aşteptăm din zi în zi ca municipalitatea să semneze contractul pentru fondurile europene. Din fericire, e bine că se face şi acum. suntem niţel strânşi la termene, pentru că lucrările vor trebui executate în ritm alert, până la finalul anului viitor. Aici e nevoie de o mână de fier care să gestioneze proiectul, să verifice la sânge şi să nu facă niciun fel de concesie şi sper că municipalitatea, în calitate de beneficiar al lucrărilor, va sta cu ochii cât cepele şi călare pe constructori. Pentru că ne jucăm una dintre cărţile cele mai bune pe care le avem: turismul. Iar când vine vorba de un proiect care ar putea, prin impactul său, să schimbe soarta oraşului, cred că nu e de glumă. În altă ordine de idei, zidurile reabilitate nu vor impresiona multă lume. Nu avem nici cea mai frumoasă, nici cea mai urâtă cetate din România, aşa că, odată terminate lucrările, nu trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să aşteptăm să vină turiştii să-şi cheltuie banii în Mediaş. Pentru că putem aştepta mult şi bine. Mi-aş fi dorit ca deja să avem o strategie, să dezvoltăm trasee, să inventăm circuite, să accesăm proiecte colaterale, să visăm la o piaţă centrală plină de lume şi de evenimente, să ne deschidem porţi în lume, să creionăm un calendar de evenimente, să reinventăm tot felul de lucruri care să ne dea personalitate. Mi-aş fi dorit ca munca la toate cele enumerate să fie deja în toi, iar reabilitarea sitului medieval să nu fie decât cireaşa pe tort. Să fim optimişti şi să zicem că nu e târziu, mai e ceva vreme. Dar deja timpul începe să nu mai aibă răbdare, iar ceasul ticăie. Tic-tac, secundele trec, iar orice secundă trecută fără acţiune înseamnă turişti lipsă, bani lipsă. Să tragem aer în piept, să ne înarmăm cu speranţă şi să trecem la fapte. Acum e acum!
    Trimite prin e-mail