Vestea bună e că migraţia românilor s-a mai diminuat, ca fenomen, pe fondul crizei economice care încă bântuie prin ţările occidentale. Aşa spun sociologii. Vestea proastă este că în continuare mai marii ţării n-au soluţii când vine vorba de a avea grijă de cei mulţi. Iar aceiaşi sociologi ne vorbesc despre o nouă tendinţă: euronavetism. Tot plecăm, dar nu de tot, ci aşa pe-o lună două. Vedem cum e şi mai apoi ne decidem.
Milu OLTEAN |
Valul plecărilor curajoase, cu purcel, căţel şi casa la spinare către alte zări mai prospere şi cu un viitor mai senin, pare a se fi domolit. Statisticile spun că românii nu se mai aventurează aşa uşor către statele occidentale, pentru a-şi căuta un rost definitiv şi pentru a munci pentru prosperitatea lor şi a ţărilor care-i adoptă. De vină ar fi criza, care a pus stavilă economiei şi a mai domolit din elanul celor dornici de emigrare. Numai că, cei perindaţi prin fotoliile puterii n-au nicio treabă cu scăderea populaţiei, nici cu îmbătrânirea ei, nici cu scăderea alarmantă a numărului de nou-născuţi. La nivelul ţării, măsurile pentru stimularea economică se lasă îndelung aşteptate, iar scandalurile care se ţin lanţ între păpuşarii politici nu fac decât să juguleze orice efort de a urni căruţa din loc. Nu mai emigrăm, spun sociologii, ci punem bazele unui nou fenomen social, euronavetismul. Adică, ne căutăm de lucru pe-afară, ieşim o lună-două, sau chiar trei, muncim de ne sar capacele şi ne reîntoarcem în ţară. În ţară ne putem lua liniştiţi concediu cu sau fără plată, ieşim, muncim, luăm banul şi ne repatriem. Iar dacă stăm strâmb şi judecăm drept, dacă ne uităm fiecare printre cunoscuţi, vecini, prieteni sau chiar apropiaţi din familie, cred că această realitate nu ne este deloc străină, ba chiar avem exemple multiple. Graniţele deschise ne încurajează tot mai mult să circulăm, iar cifre exacte legate de migraţia temporară sunt greu de apreciat. Cert e că fenomenul este în creştere, iar previziunile spun că va creşte în continuare. O fi bine, o fi rău, că muncim şi pentru alţii? Prin prisma banilor câştigaţi în două-trei luni e clar mai bine, e bine chiar şi prin prisma unei experienţe de lucru într-o altă ţară, e bine şi pentru cei care pleacă pentru a vedea pur şi simplu cum e aerul pe “afară”. Oamenii vin, oamenii pleacă, e un fenomen care ia amploare, dar pentru care încă nu există dimensiuni reale. Câţi pleacă, câţi se întorc, câţi pleacă din nou peste câteva luni? Pe termen mediu şi lung, oamenii care-au ieşit de mai multe ori la muncă pe-afară, se schimbă. Atât ca atitudine, cât şi ca percepţie asupra muncii pe care o fac. Teoretic, schimbările în interiorul sistemului rânced de la noi ar putea fi forţate tocmai de cei care an după an s-au obişnuit să lucreze şi aici şi “dincolo”. Spun teoretic, deoarece, practic, în contextul în care statul nostru nu face decât să-şi bage mâna adânc în buzunarele cetăţenilor, să îndruge minciuni şi promisiuni deşănţate, speranţa se ucide an după an. Iar când cei care tot pleacă îşi vor pierde încrederea şi speranţa într-o altfel de Românie, “o ţară ca afară”, mă tem că euronavetismul va trece din nou în aria migraţiei populaţiei. Şi o luăm de la capăt.