luni, 24 februarie 2014

Publicat la 2/24/2014 08:30:00 a.m. de Redacţie

Mediaşul văzut din biroul primarului

2013 a fost un an în care o serie de proiecte deosebit de importante au fost implementate în Mediaş, arată primarul Teodor Neamţu, în raportul său anual care cuprinde principalele activităţi şi proiecte desfăşurate de direcţiile, serviciile şi operatorii publici din cadrul municipalităţii medieşene.

Documentul menţionează că bugetul pentru anul 2013 a crescut cu aproximativ 15% comparativ cu anul 2012. La fel ca şi în anii precedenţi, Mediaşul a avut un buget de dezvoltare, axat cu precădere pe investiţii menite să ducă la creşterea calităţii vieţii şi la creşterea confortului tuturor locuitorilor municipiului. "Putem afirma că anul 2013 a fost anul în care ne-am concentrat atenţia şi eforturile în demararea procesului de definitivare a celui mai mare proiect cu fonduri europene realizat în municipiul Mediaş şi anume proiectul de reabilitare a infrastructurii de apă-canal, stadiul proiectului la finele anului 2013 fiind de 99,69% realizat pentru municipiul Mediaş", a menţionat Neamţu.
Tot în 2013 au fost finalizate lucrări importante de investiţii, precum: echiparea tehnico-edilitară a sălii de sport din incinta Şcolii Gimnaziale nr. 5, care pune la dispoziţia elevilor şcolii, dar nu numai, un teren de handbal şi 150 de locuri pentru spectatori, echiparea tehnico-edilitară a zonei construite str. Comandor D. Moraru, demararea lucrărilor la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Vârstnice, care vor continua şi în 2014, şi în acelaşi timp, a avansat stadiul de amenajare a parcului de recreere „Izvorul Dorului” şi a spaţiului de joacă de pe strada C. Brâncoveanu.
Acţiunile destinate încurajării activităţilor sportive şi şcolare de performanţă au continuat prin premierea a 151 de elevi merituoşi din municipiul Mediaş. În ceea ce priveşte sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, municipalitatea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a desfăşurat o serie de activităţi menite să vină în sprijinul celor nevoiaşi.
Din punct de vedere cultural, anul 2013 a fost un an bogat în evenimente, apreciază edilul-şef, precizând că s-au derulat 70 de activităţi culturale. "Am reuşit să păstrăm evenimente culturale de tradiţie în municipiul nostru şi să promovăm imaginea oraşului nostru prin evenimente de anvergură naţională şi internaţională", a arătat el.


"Avem convingerea că toate aceste proiecte, care se înscriu în strategia de dezvoltare a municipiului Mediaş, vor îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii medieşenilor şi vom depune toate eforturile necesare pentru implementarea de proiecte noi care să răspundă nevoilor cetăţenilor", conchide Teodor Neamţu. (A. L.)




Citeşte şi:
    Trimite prin e-mail