Nu-i greu de închipuit cât de jos era privită femeia în lumea prin care a poposit Hristos la Întrupare. Ea este sesizabilă în goana după libertăţi în care se încurcă femeia zilelor noastre. Inclusiv nebuna libertate de a refuza maternitatea, naşterea de prunci ajungând să fie socotită un soi de retardare sufletească.
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
Femeia din Evanghelia acestei Duminici, femeia cananeeancă (Mt 15, 21-28), este printre cele mai de plâns modele feminine ale lumii, până la întâlnirea cu Hristos. Femeie. Cananeeancă, adică „câine” în viziunea deloc liberalilor iudei şi cu o copilă „rău chinuită de un diavol” (Mt 15, 22). Toate şansele de a deznădăjdui, de a-şi pierde credinţa, de a se pierde ca om.
De cealaltă parte, Hristos. Un Dumnezeu deplin, deplin arătându-se om, afară de păcat. Plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului pentru a-şi vesti Evanghelia, pentru a resuscita omenitatea distrusă de deznădejdea unei aşteptări fără de sfârşit. Alergată de diavol între limitele unei vieţi fără sens.
Alături de Maica Domnului
Se-apropie de femeia aceasta de neinvidiat. Vorbeşte cu ea şi schiţează refuzul. Femeia, îndărătnică după rostul pe care Dumnezeu i l-a îngăduit, insistă, răspunzându-i lui Hristos ca la un examen. Devenind ea însăşi examinatoarea lui Dumnezeu. Căci reacţia splendidă la discursul Mântuitorului a smuls-o din anonimatul unei feminităţi nefericite şi a aşezat-o, icoană de bucurie, alături de Maica Domnului, în rândul fericitelor maici ale lumii acesteia. Nu doar fata ei s-a mântuit de diavol ci, cu atenţie, şi mentalitatea noastră s-a desdrăcit de antifeminism, s-a desfăcut din chingile unei superiorităţi penibile, născute doar din apartenenţa la o linie - masculină - a neamului omenesc.
Bucuria lui Hristos este mare
Paradoxală ca orice mamă atunci când în joc este veşnicia copilului său, curajoasă şi lucidă, jucându-şi corect provocarea dată ei de Deus Ludens, Domnul jocurilor serioase, serioase pentru că sunt mântuitoare. Dacă ar fi să-i căutăm echivalent în literatura noastră, doar Vitoria Lipan, munteanca ce-şi scoate din moarte icoana bărbatului pentru a face din pruncul său bărbat, mai are această forţă a examenului în care Dumnezeu provoacă să-i fie testată puterea de a naşte conştiinţe vii. Bucuria lui Hristos este mare. A dat peste o femeie pe măsura dragostei curajoase Care l-a făcut şi pe El să se coboare din cerul veşniciei.
Similitudini
Ca în duminica ce a trecut, în care modul de gândire asemănător celui al lui Dumnezeu face pe Zaheu mare deodată, Duminica aceasta Hristos se arată surprins de cât de mult îi seamănă femeia aceasta în comportament şi reacţii. Oare nu ca ultima lepădătură a lumii Se va afla el pe Crucea Golgotei, în aceeaşi situaţie de paria pe care am identificat-o la femeia cananeeancă? Oare nu pentru desdrăcirea copiilor Lui va purta chinul iubirii până-n sfârşitul mormântului pentru a-l purta, Înviat, până la dreapta Tatălui? Să fi recunoscut Hristos toate acestea în femeia cananeeancă?
Toate acestea şi încă ceva: taina maternităţii care nu renunţă la vindecarea copiilor săi. În femeia aceasta este ceva din dârzenia de munteancă a Maicii Sale, din tristeţea femeii văduve ce-şi ducea pe unicul său fiu la groapă în marginea Nainului. Modul ei de comportare la stimulii dumnezeieşti ai inteligenţei bagă în buzunarul luminos al gândului toate feministele fără feminitate ale lumii moderne.
Copiii noştri
Nici o sclifoseală filosofică nu ţine loc de inteligenţă maternală, dinaintea copiilor noştri, ca şi dinaintea lui Dumnezeu, n-avem nici o şansă să falsificăm adevărul. Simţitori şi lucizi, au luat din Întruparea lui Hristos Iisus puterea de a ne examina cinstit. Şi nu ne putem ascunde de ei. I-am înghesuit în ghettourile instituţionale al grădiniţei şi şcolii, i-am mediocrizat cerându-le mereu mai mult dar nu mai adânc, i-am tras la indigo cu propriile noastre idealizări, i-am transformat în ambulanţii neguţători de suflet ai iarmarocului deloc gentil care ne este lumea. Şi am uitat că pentru ei ne vorbeşte Iisus. Şi am uitat că ei ne sunt principalul subiect pentru care Hristos ne primeşte în audienţă. Festiv şi destins ca orice examinator, care ştie că nu vrea să te facă să pierzi examenul, ci te amână până înveţi cum se cuvine lecţia.
I-a bucurat inima Domnului
Nu cuvioşia femeii ci bunul ei simţ protector şi angajat i-a bucurat inima Domnului. Nu rostirea de bolboroseli fără număr şi nici ţinuta „ obligatorie” au făcut-o vrednică de a deschide cerul minunilor pentru fiica sa. Ci disponibilitatea de a tăifăsui inteligent cu Hristos.
Aceasta arată, desigur, exerciţiu. Va fi recunoscut glasul Celui ce o încurajase la deznădejde, mâna de duh ce o ridicase în picioare după fiecare lovitură dată de judecătorii cei frivoli ai neputinţelor sale, chipul blând al prietenului ce-i va fi luminat alergările în ţara neprieteniei. Dar, mai mult, duhul ei curajos- că nu-i uşor să grijeşti un îndrăcit - se va fi simţit deopotrivă, omeneşte vorbine, cu duhul Bărbatului Acestuia, Fiul lui David.
Icoană universală
Nu mai ştim mare lucru din cele întâmplate cu femeia cananeeancă după ce Hristos a făcut din ea icoană universală. O recunoaştem însă în toate mamele dispuse să dea răspuns bun pentru copii lor dinaintea Dumnezeului slavei. Limpezite în harul lui Hristos, ele toate apar ca venind dinspre Canaanul întâlnirii cu El.
