duminică, 17 noiembrie 2013

Publicat la 11/17/2013 12:07:00 p.m. de Anonim

O investiţie sănătoasă! Curtea spitalului a fost pavată datorită unei sponsorizări

S-a încheiat reabilitarea curţii Spitalului Municipal Mediaş. Aceasta a fost pavată cu dale de beton, iar toate cheltuielile au fost acoperite prin intermediul unei sponsorizări făcute de către omul de afaceri medieşean Florin Stancu, managerul societăţii Konsta Splendid.


Autor: Alex PÎNTEA

Managerul spitalului spune că s-a încercat în mai multe rânduri reabilitarea curţii instituţiei, însă lipsa banilor a oprit lucrările. Bogdan Burghelea consideră că lucrurile au intrat, acum, în normalitate. „A fost o problemă pe care am încercat să o rezolvăm de ani de zile, dar, din păcate, nu am avut fondurile necesare. Avem, acum, într-adevăr, o parcare şi un spaţiu de acces pentru pacienţi la un nivel firesc pentru secolul XXI. Aş vrea să îi mulţumesc lui Florin Stancu, managerul Konsta Splendid, pentru acest gest deosebit. Totodată, aş vrea să le mulţumesc şi lui Ilarie Sas de la SAS Grup şi lui Dan Munteanu de la S.C. Deocon care au contribuit la această lucrare prin livrarea materialului fără adaos comercial, respectiv s-a efectuat lucrarea fără niciun fel de adaos“, a explicat Burghelea.

Mai multă implicare

Prezent la inaugurare, primarul Mediaşului a apreciat că Spitalul Municipal se schimbă constant în bine. Teodor Neamţu a mai spus că Florin Stancu a dat un semnal care ar putea fi urmat şi de alţi oameni de afaceri. „Spitalul Mediaş mai adaugă ceva la realizările din ultimii ani. Aşa cum am spus atunci când l-am preluat în subordinea Consiliului Local, spitalul va deveni, încet-încet, un punct de reper pentru Mediaş. Mă bucur că se găsesc oameni de bine. Pe lângă investiţiile făcute de Romgaz, Transgaz şi alte firme, a venit şi Florin Stancu şi a contribuit. Este un semnal şi sper ca în viitorul apropiat şi alţi oameni de afaceri şi firme să se implice. Consiliul Local va acorda şi el mai mulţi bani în viitor, pentru ca spitalul să fie de nerecunoscut“, a promis edilul.


Uşă din donaţie

Reabilitarea curţii spitalului nu este singurul gest de acest gen făcut de către managerul Konsta Splendid. La jumătatea acestui an, Florin Stancu a donat banii pentru achiziţionarea unei uşi moderne la Compartimentul de Primire Urgenţe. Pentru această uşă grupul „I Love Mediaş“ a demarat o campanie on-line al cărei scop a fost acela de strângere a sumei de 4.000 de euro necesară. Problema a fost rezolvată, în cele din urmă, prin intermediul donaţiei făcute de Florin Stancu.
    Trimite prin e-mail