sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Publicat la 11/16/2013 10:22:00 a.m. de Redacţie

Ce a văzut senatorul Sârbu în deplasarea de la Mediaş: "Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili"

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a reclamat conducerii acestei Camere că tot mai multe maşini, "jeep, Mercedes", conduse de "copii teribili", au pe parbriz ecusoane de la Senat, lucru care, în opinia sa, "nu ne face bine ca imagine".

Ilie Sârbu, liderul grupului PSD
din Senatul României
"Am văzut, nu săptămâna asta, de mai multe săptămâni, poate luni de zile, constat un lucru: tot mai multe maşini, care nu ne reprezintă, vorbesc de jeep-uri, Mercedes-uri, de tot felul, sigur, conduse de copii teribili, au pe parbriz ecusoane de la Senat. Chiar acum în deplasarea asta, pe care am făcut-o la Mediaş, în mai multe locuri am observat", le-a spus el senatorilor din Biroul Permanent, potrivit transcrierii discuţiilor unei şedinţe a Biroului Permanent al Senatului care a avut loc la începutul lunii noiembrie, citate de agenţia Mediafax.
El a arătat că doreşte să ştie cum se se eliberează aceste ecusoane şi a cerut Secretariatului General să prezinte conducerii Senatului o situaţie în acest sens.
"Ei le folosesc în alte scopuri, ştiţi bine, ca să impresioneze poliţiştii, să mai impresioneze ştiu eu pe cine. (…) Nu ne face bine ca imagine. Oamenii nu au de unde să ştie că sunt senatori, că nu sunt senatori", a continuat social-democratul.
"Eu cred că ar trebui şi aici să facem ordine, cum am mai făcut în diverse sectoare. Nu cred că e normal… sau găsim o altă formulă pentru maşini, să nu mai avem nevoie nici noi de ele. La noi când se creează o idee, după aceea vin toţi ceilalţi şi o exploatează", a susţinut Ilie Sârbu.
Pe de altă parte, secretarul Senatului, Nicolae Moga (PSD), a cerut Secretariatului General să să verifice accesul în instituţie al unor foşti consilieri, care, potrivit acestuia, "încă mai bântuie" prin Senat. "Şi nu ştiu în ce calitate o fac şi nu ştiu cum intră de fiecare dată, dacă vreţi am să vă dau nominal două nume, pentru că pe mine personal nu mă deranjează, nu înţeleg însă de ce sunt aici prezenţi, în ce calitate şi cum pătrund de fiecare dată în Senat", a menţionat Rotaru.
    Trimite prin e-mail