Poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu efectivele Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu, vor desfăşura mâine o acţiune ce are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată.
Astfel, pe întreg parcursul zilei, poliţiştii rutieri şi cei de la transporturi vor acţiona la toate trecerile la nivel cu calea ferată din judeţul Sibiu. La acţiuni vor fi utilizate aparatele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare. "Acţiunea are ca principalul obiectiv prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate, ce au loc pe drumurile publice în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto ce nu respectă legislaţia rutieră la trecerea la nivel cu calea ferată, precum şi conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în acest fel", motivează inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A. L.)