duminică, 20 octombrie 2013

Publicat la 10/20/2013 10:04:00 a.m. de Redacţie

O lecţie de zbor

Într-o tăcere de dincolo de nori am zărit lumea ca o oglindire a slavei lui Dumnezeu în toate. Într-o frumuseţe cum numai Dumnezeu Îşi poate îngădui s-o conserve, icoana mişcătoare atingând irealul... Toate păreau curate.


Autor: pr. Constantin NECULA

De la 10.000 de metri altitudine nu vezi urâţi şi păcătoşi, n-auzi înjurături, n-ai habar de cele ce se petrec în colţurile atât de imaterial structurate ale aşezărilor umane peste care treci în zbor. N-auzi motorul vreunei maşini, nici strigătul ascuţit al prăvălirii timpului peste tot şi toate. Suspendat între cer şi pământ, în cer totuşi, e atât de deplin tainicul, încât îţi lăcrimează ochii de frumos... Şi, Doamne, cât este de frumoasă lumea văzută prin lacrimi!
În albastrul ireductibil al norilor şi-n ascunsul discret al aramiului se ascundea taina unei toamne peste continent. Iar în taina lor, taina purtării de grija a lui Dumnezeu. O prezenţă ca o zbatere de aripi de îngeri…
N-am înteles, cred eu, niciodată mai bine ce înseamnă a te desprinde de pământ, ca să-l vezi mai bine şi, văzând creaţia, să lauzi Creatorul. N-am înţeles niciodată mai bine, decât în lecţia unui zbor deasupra lumii, „cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut“, cum zis-a demult Psalmistul, pocăindu-se. În baia de lacrimă născută de frumos mi-am pocăit inima şi-am înţeles că toate celelalte, şicanele şi minciunile, bârfirile şi aiuristicile noastre păcate, sunt codamnabile tocmai din această direcţie, de Sus, din frumuseţea celestă care umple totul. Şi-am înţeles ce este omul şi cât de mult rău sau cât de mult bine face el atunci când nu respectă sau, din contra, se adânceşte în înţelegerea deplină a harului lui Dumnezeu. Şi sevele acestea care umplu cerul... care umplu mustul cel viu al pământului de lacrima lui Dumnezeu cea binefăcătoare. De sudoarea frunţii Dumnezeului Celui Viu, Creator şi Proniator al celor pe care le-a făcut „bune foarte“. Şi-am dorit, cu bucurie, şi zborul vulturului şi aşezarea piscului împietrit sub ale cerului, înţelegând tot mai mult - dar nu încă deplin - de ce trebuie să te retragi din lume ca să o înţelegi mai abitir.
Liturghia sevelor care umple viaţa lumii... Deplin iconizând pe Dumnezeu. Şi noi, păşitori prin frumuseţe, atât de-aproape de-a ne umple de har şi numai umplându-ne ochii cu lacrima frumuseţii.
    Trimite prin e-mail