Cuvântul Evangheliei, pe care îl ascultăm în Sf. Biserică, nu este al nimănui altcuiva, decât al lui Dumnezeu; nu e cuvântul preotului, pentru că nici predica pe care o rosteşte nu este a lui; cuvintele rostite sunt din Sf. Scriptură, deci sunt cuvintele lui Dumnezeu.
Autor: Î. P. S. Dr. Laurenţiu Streza
Mitropolitul Ardealului
Trebuie să ne întrebăm în fiecare zi, în fiecare duminică, atunci când ieşim pe uşa bisericii, ce-am învăţat astăzi, care este tâlcul Cuvântului lui Dumnezeu.
Altar de jertfă
Voi încerca să tâlcuiesc cuvintele din Evanghelia Duminicii de astăzi (Mc 8, 24-38). „Cel ce vrea să vină după Mine - spune Mântuitorul -, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“. Despre ce cruce se vorbeşte aici? Am văzut în praznicul Sf. Cruci cum lemnul pe care Iisus a fost răstignit şi din care se găsesc părticele în toată lumea, lemnul acesta sfinţit prin Sângele lui Hristos, a fost înălţat în faţa credincioşilor şi s-au închinat, devenind pentru noi altar de jertfă, armă contra vrăjmaşului, pecete care ne pecetluieşte viaţa noastră.
Mai multe daruri decât obligaţii
Mai are Crucea altă semnificaţie spirituală, despre care vorbeşte Iisus în aceste cuvinte? Dumnezeu ne dă fiecăruia în parte să purtăm o cruce. Depinde cum o purtăm, căci de la început ni se zice: cel ce vrea, cel ce voieşte. Dumnezeu nu ne obligă niciodată; noi ştim însă că avem datorii faţă de Dumnezeu. El ne dă atâtea daruri, şi obligaţiile noastre faţă de El sunt atât de mici, faţă de darurile pe care ni le dă!... Care sunt darurile pe care ni le dă Dumnezeu? Primul este viaţa. Cine poate să-şi lungească cu o oră viaţa lui? Cine poate spune că a venit în lume pentru că el a vrut? E un dar de la Dumnezeu, un dar pe care oamenii de azi însă îl batjocoresc, pentru că omoară viaţa.
Iată, mamelor, dacă doriţi să luaţi crucea, cum spune Hristos, să ziceţi fiicelor voastre că e mare păcat - cea mai odioasă crimă - să omori în pântece copilul pe care Dumnezeu ţi l-a dat. Omorând trupul, omori şi sufletul, care-i trimis de Dumnezeu în momentul în care e zămislit pruncul, iar sufletul acela va cere socoteală de la cea care l-a lepădat. Dumnezeu nu ne obligă să facem nimic. Ci, dimpotrivă, dacă vrem să ne urmăm crucea, ne mai dă alt dar: sănătatea. Noi ştim ce valoare are pentru noi sănătatea.
Lepădarea de sine
Ne-a dat Dumnezeu şi alte daruri. Ne-a dat minte, inteligenţă, posibilitate de a alege între bine şi rău... Deci ne-a lăsat libertate. Ce însemnează libertate? Libertatea nu însemnează să-i dai în cap cuiva, ci să-l respecţi pe semenul tău. Cel ce se hotărăşte să intre în armata lui Hristos, îmbrăcând haina monahală, acela depune trei jurăminte mari: sărăcie de bunăvoie, ascultare necondiţionată şi feciorie. „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea...“ Ce este lepădarea de sine? Lepădarea de sine nu înseamnă să renunţi la obligaţii şi să zici Pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Nu se poate! Noi avem obligaţia, în primul rând, de a munci pentru hrana cea de toate zilele. E datoria noastră. A te lepăda de tine însuţi înseamnă a lăsa ce este rău pentru tine, adică păcatele care te fac pe tine să devii altul, să devii lacom, iubitor de avuţii, poftitor de ceea ce nu-ţi aparţine, să trăieşti în păcate, în desfătare. Lăsând aceste lucruri la o parte, într-adevăr, reuşeşti să te lepezi de tine, să-ţi iei crucea şi să urmezi lui Hristos.
Curaj în mărturisire
În Evanghelia de azi se mai adaugă ceva: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în acest neam îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu cel din ceruri; sau cel ce se va ruşina de Mine, de cuvintele Mele, în acest neam păcătos şi Eu Mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu din ceruri“.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să dăm răspuns bun în orice prilej de mărturisire, pentru ca, mai apoi, la sfârşit, să putem fi şi noi mărturisiţi, de El, înaintea Tronului Ceresc, la Ospăţul Fiului de Împărat, în Împărăţia lui Dumnezeu.
