luni, 23 septembrie 2013

Publicat la 9/23/2013 02:48:00 p.m. de Redacţie

Concurs în noiembrie pentru city manager

Consiliul Local Mediaş a aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare, la propunerea primarului Teodor Neamţu, criteriile de selecţie pentru funcţia de administrator public al municipiului.

Concursul propriu-zis pentru ocuparea acestui post va avea loc la începutul lunii noiembrie. Astfel, proba scrisă va avea loc în data de 4 noiembrie, iar interviul cu susţinerea proiectului de management a fost programat pentru 7 noiembrie. Ambele probe se vor desfăşura la sediul Primăriei Mediaş din Piaţa Corneliu Coposu. „Toţi candidaţii pentru postul de city-manager al Mediaşului sunt obligaţi să depună un proiect de management cu tema «Managementul serviciilor de utilităţi publice». Dosarele candidaţilor se depun în intervalul 16-27 septembrie 2013, la Compartimentul Resurse Umane-Salarizare al Primăriei municipiului Mediaş. Detalii suplimentare despre acest concurs pot fi obţinute la sediul Primăriei Mediaş, Compartimentul Resurse Umane-Salarizare, sau la telefonul 0269/803.812, zilnic, între orele 7-15.30“, se arată în comunicatul postat pe pagina de internet a Primăriei Mediaş.
De asemenea, informaţii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.primariamedias.ro, la secţiunea Informaţii Publice-Locuri de Muncă. Bibliografia postului este afişată la sediul Primăriei Mediaş şi pe pagina de internet a municipalităţii medieşene. (A. P.)
    Trimite prin e-mail