vineri, 30 august 2013

Publicat la 8/30/2013 11:02:00 a.m. de Redacţie

Jalbă la Băsescu! Primăria oraşului Copşa Mică vrea banii promişi de la Guvern

„A sosit momentul ca România să-şi achite datoria morală faţă de cei care şi-au sacrificat sănătatea şi chiar viaţa pe cea mai poluată platformă industrială din ţară“, susţine Tudor Mihalache, edilul din Copşa Mică. Au trecut 7 ani de la începerea proiectului de apă-canal, iar Bucureştiul a uitat de mult să mai deconteze cheltuielile. Şantierele s-au oprit, penalităţile se adună, 15.000 de locuitori înjură politicienii indiferent de culoarea politică. Tot dincolo de politică ar trebui să se afle şi soluţia. Primăria a lansat o petiţie către preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul Mediului, Prefectura Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, dar şi către toţi parlamentarii sibieni, cărora le solicită deblocarea finanţării.


Autor: Alex PÎNTEA

Finanţarea proiectului „Sistem zonal de alimentare cu apa potabilă şi canalizare ape uzate menajere în oraşul Copşa Mică şi localităţile limitrofe“ a fost oprită. Început în 2006, proiectul trebuia finalizat în acest an. Administraţia locală din Copşa Mică, sub conducerea primarului liberal Tudor Mihalache, a lansat o petiţie către preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, Instituţia Prefectului judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, dar şi către toţi parlamentarii sibieni prin care solicită sprijin pentru finalizarea acestui proiect. 

La capătul răbdării

În anul 2006 a demarat la Copşa Mică un proiect finanţat de Guvernul României, menit să asigure oraşului şi localităţilor limitrofe apă potabilă la robinete şi un sistem de canalizare modern. În total, populaţia care urma să beneficieze de această investiţie depăşeşte 15.000 de locuitori. „Oraşul Copşa Mică şi localităţile limitrofe ar fi trebuit ca, în termen de câteva luni, să intre în epoca modernă şi să beneficieze de apă potabilă şi canalizare în fiecare casă, prin implementarea unui proiect finanţat de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Realitatea politică românească a transformat acest proiect într-o «Fata Morgana» pentru cetăţenii din zona Copşa Mică şi într-un exemplu de incompetenţă a statului european România de a respecta angajamentele luate în vederea aderării la Uniunea Europeană“, acuză edilul Mihalache.

Strigăt de ajutor

La începutui acestei săptămâni, municipalitatea a lansat o scrisoare deschisă prin care le solicită autorităţilor de la Bucureşti să pună umărul pentru finalizarea acestui proiect. „Din cauza nedecontării de către Minister a facturilor pentru lucrările executate, a apărut o cascadă de probleme: disconfort pentru oameni, plângeri penale împotriva funcţionarilor publici, nenumărate procese în justiţie, aducerea executanţilor în pragul falimentului, amânarea lucrărilor şi toate acestea cu costuri extrem de mari atât pentru beneficiari, cât şi pentru executanţi“, se arată în document.

Tudor MIHALACHE | primar Copşa Mică: „Credem cu tărie că a sosit momentul ca România să-şi achite datoria morală faţă de cei care şi-au sacrificat sănătatea şi chiar viaţa pe cea mai poluată platformă industrială din ţară.“

Arcaş va face lobby

Senatorul Viorel Arcaş recunoaşte că una dintre cele mai importante probleme ridicate la inagurarea biroului parlamentar de la Copşa Mică a fost chiar aceea a proiectului de apă-canal. Parlamentarul social-democrat spune că problema este la Ministerul Mediului şi că se va încerca deblocarea situaţiei. „O să încercăm să vedem ce se poate face. Problema este la Ministerul Mediului, pentru că nu s-au dat banii conform contractului. De aici au apărut foarte multe probleme, firma care a lucrat este în proces cu Primăria, s-au adunat penalităţi mari“, a explicat liderul PSD Mediaş.


Ce mai trebuie făcut

Reţeaua de conducte pentru evacuarea apelor uzate este deja construită, ca şi cea de distribuţie a apei potabile. Pentru ca noile sisteme de apă şi canalizare de la Copşa Mică să fie date în folosinţă, mai trebuie lucrat la reţeaua de apă şi este nevoie de finalizarea staţiei de epurare, astfel încât apele uzate să nu mai fie deversate în râul Târnava Mare.
    Trimite prin e-mail