duminică, 11 august 2013

Publicat la 8/11/2013 12:53:00 p.m. de Redacţie

Banii noştri, pagubele noastre

S-a cam îngroşat gluma. Nu arată bine deloc să tragem linie în fiecare an şi să însumăm pagubele pe care le provoacă diferiţi trepăduşi care n-au ce face şi mai trag un şut într-un coş de gunoi sau îşi mai încearcă muşchii pe câte-o muchie de bancă. Înţeleg că nici Memorialul Lincoln din Washington n-a fost ocolit de furia vandalilor, dar parcă la Mediaş e devenit deja o tradiţie ca nişte neica nimeni să-şi bage picioarele în munca altora şi în banii noştri, ai tuturor. Reacţionăm cumva?

Milu OLTEAN
De câţiva ani încoace numărăm ca apucaţii, la sfârşit de an, pagubele pe care le provoacă unii-alţii pe domeniul public şi, după ce tragem linie, ne gândim că am fi putut face multe cu banii pe care i-am dat pe reparaţii. Pentru că se adună. Ba un coş de gunoi, ba o bancă, ba un ghiveci de flori, ba nişte lalele, ba nişte gărduleţe, ba nişte faţade decorate cu vopsea, un leu aici, doi dincolo şi pagubele ne fac să fluierăm a mirare. Trecând de nepăsarea celor care nu dau doi bani pe eforturile comunităţii de a înfrumuseţa un parc sau de a utila un spaţiu de joacă, mă gândesc că prea s-a îngroşat gluma şi prea stăm cu mâinile-n sân, admonestându-i de pe margine pe cei care-şi bat joc de banii noştri. Pentru că, în fond şi la urma urmei, orice pagubă de pe domeniul public înseamnă bani pe care-i plăteşte fiecare dintre noi. Cum ar fi să te trezeşti în fiecare săptămână cu maşina zgâriată în faţa blocului? Nu-i prea confortabil. Cum ar fi ca, tot la câteva zile, cineva să-ţi spargă câte un geam la casă? Nu-i deloc plăcut şi în mod cert ar stârni vreo reacţie. Dacă o măsea e stricată în mod evident o tratezi cu zeamă de cleşte, cam aşa ar trebui să stea lucrurile şi în cazul celor certaţi cu cele mai elementare norme de convieţuire urbană. În niciun caz nu cred că e vorba de grupuri organizate, ba chiar aş îndrăzni că spun că vandalii sunt nişte copii frustraţi care nu prea au ce face seara pe acasă. Iar cu puţin efort, cred că ar putea fi prinşi şi urecheaţi aşa cum se cuvine, pentru că am vaga bănuială că de recuperat pagubele nu prea ai de unde. Ceea ce se întâmplă e un rezultat al nepăsării noastre, pentru că nu se poate să aduni pagubele an de an şi să stai contemplativ, fără să ai reacţie. Atâta timp cât n-ai niciun fel de atitudine, actele reprobabile vor continua, ba chiar cred că vor ajunge să bifeze fapte greu de imaginat, cum ar fi batjocorirea unui parc aflat la primele zile de viaţă. Iar asta nu-i în regulă deloc. Milităria nu are ce căuta în pod în astfel de situaţii, ci trebuie musai dată jos. Vrem un oraş frumos şi curat, nu încape îndoială, dar oraşul în sine n-o să se poată descurca fără ajutorul nostru, al celor care-i dăm viaţă. Atâţia câţi mai suntem. De noi depinde să avem locuri frumoase şi să le păstrăm aşa, iar asta înseamnă să avem drag de loc şi atitudine. Cred că, mai mult ca oricând, avem nevoie de atitudine şi de reacţie în faţa celor care n-au niciun fel de respect pentru fiecare leu cheltuit pentru noi toţi. Pentru că nu e normal ca vandalii să facă legea. Şi nici nu cred că numeric suntem copleşiţi de ei. Ne trezim şi noi, reacţionăm cumva?
    Trimite prin e-mail