vineri, 19 iulie 2013

Publicat la 7/19/2013 08:24:00 p.m. de Anonim

Mediaşul are nevoie de poliţişti voluntari


Ioana Cătană a absolvit Facultatea de Drept cu specializarea Poliţie Locală şi este prima femeie care s-a înscris pentru a deveni poliţist voluntar la Mediaş.

Ioana Cătană
Alături de ea, mai sunt încă doi doritori, un bărbat din satul aparţinător Ighişul Nou în vârstă de 61 de ani şi un tânăr de 26 de ani care locuieşte în Mediaş. Ioana are 24 ani şi spune despre ea că este organizată şi responsabilă, iar pe viitor ar vrea să lucreze ca poliţist local. Până atunci, însă, s-a înscris pentru a deveni poliţist voluntar. „Am terminat anul trecut Facultatea de Drept, specializarea Poliţie Locală, şi îmi doresc foarte mult să lucrez în acest domeniu. Îmi place să fiu organizată, responsabilă şi cred că mi se potriveşte această meserie. Mi-aş dori foarte mult să mă văd îmbrăcată în poliţist local. Este ceva de viitor. Personal, consider că poliţiştii îşi fac treaba, iar principala problemă cu care se confruntă este ordinea publică“, a mărturisit absolventa. Persoanele interesate să devină poliţişti voluntari se pot înscrie pe tot parcursul lunii iulie la sediul Primăriei Mediaş din Piaţa Corneliu Coposu, iar ulterior, luna viitoare, vor face instructajul de specialitate. (A. P.)
    Trimite prin e-mail