sâmbătă, 20 iulie 2013

Publicat la 7/20/2013 10:35:00 a.m. de Anonim

Camioanele şi autobuzele la control

În perioada 22 – 28 iulie, în conformitate cu planul de operaţiuni al Organizaţiilor Poliţiilor Europene (TISPOL), în judeţul Sibiu se desfăşoară campania preventivă TRUCK AND BUS, care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri. Acţiunile vor fi organizate în comun cu inspectori ai I.S.C.T.R Sibiu. Vor fi verificate în trafic atât autovehiculele înmatriculate în România, cât şi cele înmatriculate în străinătate. "Obiectivele acestor acţiuni sunt reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, verificarea legalităţii transportului rutier public efectuat (marfă  sau persoane) şi controlul stării tehnice al vehiculelor. În primul semestru al anului 2013, pe raza judeţului Sibiu, conducătorii auto care efectuează transport rutier public de mărfuri şi persoane au fost implicaţi în 12 accidente grave (-4 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012), soldate cu cinci morţi (-4), zece răniţi grav (-5) şi patru răniţi uşor (-1). Dintre acestea, cinci accidente grave (-2), soldate cu trei morţi, trei răniţi grav (-5) şi un rănit uşor (-4) s-au produs din vina  conducătorilor auto care efectuează transport rutier public de marfă şi persoane", informează inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A. L.)
    Trimite prin e-mail