marți, 14 mai 2013

Publicat la 5/14/2013 10:02:00 a.m. de Anonim

Tânăr de 19 ani cercetat pentru viol

UPDATE: Judecătoria Mediaş a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Bărbatul a fost reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu. Cercetările în acest dosar continuă.

Poliţiştii din Dumbrăveni au reţinut, ieri, un bărbat suspectat că a violat o bătrână. Acesta este reţinut pentru 24 de ore, iar judecătorii vor decide, în cursul zilei de astăzi, dacă presupusul violator trebuie arestat preventiv sau poate fi cercetat în libertate.

În data de 24 aprilie, puţin după miezul nopţii, Poliţia oraşului Dumbrăveni a primit un telefon care sesiza faptul că în locuinţa unei bătrâne din satul Prod a pătruns un bărbat necunoscut, care a încercat să întreţină raporturi sexuale cu femeia.
După ce au reuşit să ajungă la faţa locului, poliţiştii au transportat-o pe victima în vârstă de 63 de ani la Spitalul Municipal Mediaş, în vederea examinării. "În cadrul cercetărilor şi audierii victimei, nu s-a putut stabili concret dacă a avut loc un act sexual consumat, împrejurările în care s-a petrecut aceasta faptă, partea vătămată fiind în vârstă şi incoerentă în exprimare", arată inspectorul principal Luciana Balteş, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.
Totuşi, după mai multe investigaţii şi pe baza concluziilor medico-legale, ieri a fost reţinut un localnic de 19 ani despre care poliţiştii bănuiesc că este vinovat. "În cursul acestei zile, suspectul urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă", informează Luciana Balteş. (A. L.)
    Trimite prin e-mail