sâmbătă, 25 mai 2013

Publicat la 5/25/2013 04:41:00 p.m. de Anonim

Prognoză de trafic pentru DN14



Între 3.501 şi 8.000 de autovehicule pe zi vor circula pe Drumul Naţional 14 Sibiu - Mediaş - Sighişoara în 2015, aşa după cum arată o hartă a traficului rutier pusă la dispoziţie de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Prognoza evidenţiază un trafic mediu pe tronsoanele Sibiu-Copşa Mică, Copşa Mică-Mediaş şi Mediaş-Sighişoara, specialiştii apreciind că DN14 va înregistra un trafic rutier în cifre comparabile cu şosele precum Blaj - Teiuş, Bistriţa - Năsăud sau Rădăuţi - Siret.
Între Mediaş şi Iernut (DN 14A), precum şi între Copşa Mică şi Blaj (DN 14B), CNADNR apreciază că vor circula zilnic între 751 şi 3.500 de autovehicule. Compania de drumuri a realizat o clasificare pe cinci grupe: sub 750 de vehicule fizice / 24 de ore, 751 - 3.500, 3.501 - 8.000, 8.001 - 16.000, respectiv peste 16.000. În judeţul Sibiu, cel mai ridicat trafic se va înregistra între Veştem şi Sibiu, respectiv peste 16.000 de maşini pe zi. În topul celor mai circulate drumuri din România conduce în prezent DN 1 Bucureşti - Borş. (A. L.)
    Trimite prin e-mail