vineri, 31 mai 2013

Publicat la 5/31/2013 07:28:00 a.m. de Redacţie

Baschet: final de sezon

Baschetbaliştii Gazului au ratat medaliile de argint. Acestea au revenit formaţiei din Oradea.


Autor: Alex PÎNTEA

Formaţia lui Marcel Ţenter a pierdut partida decisivă a finalei mici de la Oradea cu scorul de 88-83. În urma acestui rezultat, alb-negrii au încheiat sezonul pe poziţia a patra a clasamentului şi rămân cu parcursul excelent din EuroChallenge, acolo unde au fost la un singur coş distanţă de calificarea în primele opt echipe ale competiţiei, respectiv câştigarea Cupei României, al doilea trofeu din istoria clubului.


Gust amar

Oradea a câştigat primul sfert al partidei decisive disputate pe teren propriu, însă, la pauza mare, gaziştii au intrat în avantaj, scor 46-40. Sfertul trei a fost unul de mare luptă, cu un plus pentru gazde care au trecut la conducere pe tabela de marcaj. În actul decisiv, orădenii au fost mai exacţi la finalizare şi au reuşit să câştige cu 88-83. Gaz Metan Mediaş trebuie să se mulţumească cu poziţia a patra la finalul sezonului.

Au demonstrat atitudine

La finalul partidei pierdute la Oradea, tehnicianul Gazului Metan şi-a felicitat jucătorii pentru faptul că au dat dovadă de atitudine. Marcel Ţenter a apreciat că motivaţia nu a mai fost la acelaşi nivel după ratarea calificării în finala mare, totuşi, gaziştii au demonstrat caracter. „A fost un meci foarte antrenant, câștigat în cele din urmă de Oradea. Îi felicit pentru parcursul din întreg sezonul. De asemenea, îi felicit pe elevii mei, atât pentru modul în care s-au dăruit în ultima partidă, cât și pentru tot ceea ce au făcut în acest sezon. Mă bucur pentru modul în care jucătorii mei au luptat în sferturile 3 și 4 ale meciului precedent, precum și în tot acest meci. Așa trebuia să ne luptăm încă din semifinale. Asta este! Sunt multe cauze care au condus la acest rezultat din partea noastră. Este evident că, în momentul în care nu ne-am calificat în finală, motivația noastră nu a mai fost aceeași. Totuși, am demonstrat atitudine în ultimul meci al sezonului, chiar dacă nu am jucat în finala mare“, a comentat Ţenter.
    Trimite prin e-mail