vineri, 31 mai 2013

Publicat la 5/31/2013 06:48:00 a.m. de Redacţie

Lucrările la rețelele de apă şi canalizare vor fi gata la sfârşitul lunii iunie

Proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată se apropie cu paşi repezi de final. Dacă în Agnita şi Dumbrăveni toate şantierele au fost deja încheiate, la Mediaş se mai lucrează la reţele.


Autor: Alex PÎNTEA

Staţia de epurare a apei din municipiul de pe Târnava Mare funcţionează deja de anul trecut, iar cea de tratare parcurge etapa de recepţie. Reprezentanţii operatorului regional de apă şi apă uzată afirmă că lucrările sunt aproape finalizate în toate localităţile beneficiare. „La ora actuală, proiectul este în plină desfăşurare sau, mai bine spus, este spre finalul implementării. Concret, staţia de epurare a apei Mediaş a fost finalizată şi pusă în funcţiune încă din luna noiembrie a anului trecut. De asemenea, staţia de tratare a apei este în acest moment în procedură de recepţie. Contractul de reabilitare reţele apă şi canalizare în Agnita şi Dumbrăveni a fost finalizat şi recepţionat. Contractul de staţii de epurare din Agnita şi Dumbrăveni a fost şi el finalizat şi este în procedură de recepţie“, a enumerat Virgil Bucşe, directorul general al societăţii Apa Târnavei Mari S.A.

Bucşe, optimist

În ceea ce priveşte lucrările din municipiul Mediaş, Bucşe a arătat că antreprenorul se încadrează în termene, iar condiţiile de finanţare din partea Uniunii Europene sunt îndeplinite. „Practic, singurul contract care mai este în derulare este cel de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Mediaş, care este şi el undeva la 95 la sută, după ultimele actualizări. Preconizăm că se vor finaliza aceste lucrări undeva la sfârşitul lunii iunie“, a mai precizat el.

Mulţumirile lui Neamţu

Primarul Teodor Neamţu a ţinut să le mulţumească medieşenilor pentru înţelegere şi răbdare. „În anul 2006 a fost un cutremur la Mediaş de 3,5 pe scara Richter. Evident că noi, oamenii, nu l-am simţit, însă instalaţiile de apă, da. În noaptea aceea au fost 24 de defecte înregistrate, atât de putred era acest sistem. Nu a fost o treabă uşoară. Acest proiect este cel mai mare din judeţul Sibiu din ultimii 20 de ani. Vreau să le mulţumesc tututor cetăţenilor municipiului Mediaş care, în marea lor majoritate, au avut răbdare, au suportat disconfortul creat în zonele în care s-a lucrat, mă refer la noroi, prag, gropi. Vreau să îi asigur că, încet-încet, aceste lucruri vor dispărea“, a promis Neamţu.

Cu fonduri europene

Primele lucrări din cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu“ au demarat în primăvara anului 2010. Proiectul cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene se derulează prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea sa totală este de aproximativ 90 de milioane de euro.

Virgil BUCŞE | director general Apa Târnavei Mari S.A.: „Sperăm ca toate contractele să fie finalizate până la sfârşitul acestui an. Asta înseamnă că ne încadrăm în termenii contractuali de finanţare, iar acest proiect poate să devină o poveste de succes, o mândrie pentru întreaga zonă.“
    Trimite prin e-mail