marți, 23 aprilie 2013

Publicat la 4/23/2013 09:25:00 a.m. de Redacţie

Ne Paşte vacanţa

Milu OLTEAN

Ne conectăm greu la treabă, dar aşa de repede ne frige buza către vacanţe de deconectare! Cuplăm greu şi foarte, amânăm de azi pe mâine că poate poimâine nu mai trebuie, dar decuplăm rapid şi destindem atmosfera când vine vorba de făcut planuri de vacanţă. Ne Paşte o vacanţă de câteva zile bune în care contopim şi întâiul mai muncitoresc şi săptămâna neagră şi Învierea şi tradiţionalul stropit. Care pe-acasă, care pe la munte, pe la mare, vacanţă să fie.



Autor: Milu OLTEAN

Nu mai zic nimic, apropierea unor zile de tihnă parcă destinde atmosfera şi între duşmanii de clasă şi descreţeşte frunţile tuturor românilor, chiar şi Băsescu a lăsat-o mai moale cu Ponta şi parcă nea’ Piţi nu mai e chiar aşa de negru la chip când aude de Mutu. Apropierea unei minivacanţe îl relaxează niţel şi pe conu’ Isărescu cu finanţele lui cu tot şi aduce gânduri de măriri salariale în mintea ministrului Nicolăescu. Parcă şi prea-hulitul şef de minister Niţă a lăsat-o mai moale şi s-a dat la fund cu ideile lui năstruşnice, iar Rapid şi Steaua au dat-o şi ele la pace, spre bucuria ambelor tabere. Ne plac vacanţele. Guvernanţii noştri se uită întotdeauna bine în calendar când e vorba de trasat mini-vacanţe şi bagă mâinile până la cot între zile pentru a le contopi, pentru a le aşeza unele lângă altele, spre bucuria românilor. E bine, până la urmă trăim în patria în care pauzele lungi şi dese devin, invariabil, cheia marilor succese. Asta ca să nu spun succesuri, după o modă lansată parcă tot într-o vacanţă. A neuronilor şi sinapselor. E bine, hai că trebuie să recunoaştem că ne-am felicitat când am văzut că soarele prea chinuit de nori s-a aşezat până la urmă la locul lui şi a dat ghes mugurilor să se transforme în flori, ierbii să-şi dezvelească gingiile de verde crud şi copacilor să-şi schimbe năravul şi hainele. Ne-am mai strecurat încă o dată prin anotimpul alb şi am lăsat în urmă facturi la gaz, la curent, ameninţări cu şomaj, scăderi economice, tăieri, începuturi anoste de an în care patronii se transformă în stane de piatră rece. Am mai scăpat o dată, parcă băncile din Cipru nu ne mai interesează aşa de tare şi nici alte tărăşenii pe care ni le pregătesc unii-alţii şi care o să ne mai ia din bani, din zile, din alte pe care le avem ale noastre. Ne Paşte o mini-vacanţă în care îngrămădim laolaltă mititei şi bere de 1 Mai cu pască, ouă roşii şi cozonac de Paşti, ceapă verde şi muştar, evlavia din jurul lăcaşurilor de cult cu manele viu colorate pe pajiştile din jurul oraşelor. Românii ştiu să petreacă şi fiecare o face după cum se pricepe mai bine şi după cum îl ţine buzunarul. Unii se pregătesc de-o conectare la repararea vreunui gard prin curte în zilele libere, alţii se conectează la problemele celor aflaţi acasă şi pe care-i vor vizita, alţii se deconectează de calculator la Vama Veche printre scoici şi pahare de vodkă, alţii se vor simţii ca peştele-n apă în vacanţe exotice departe de şefi, conectaţi la ţară doar prin roaming şi iPhone. Cuplăm greu la treabă, decuplăm greu după vacanţă. Ne conectăm la zile libere şi tânjim deja în subconştient la vacanţa mare. Mare, soare, mare... Ne Paşte o minivacanţă de toată frumuseţea, aşa că n-avem decât să ne bucurăm de ea. Care cum poate, care cum ştie, care cum are chef. Să ne fie de bine.



    Trimite prin e-mail