sâmbătă, 30 martie 2013

Publicat la 3/30/2013 03:20:00 p.m. de Anonim

Selecţie de proiecte sportive. Află ce trebuie să faci pentru finanţare

Consiliul Judeţean Sibiu a deschis sesiunea de selecţie a proiectelor sportive pentru anul 2013. Până pe 19 aprilie, asociaţiile şi cluburile sportive pot depune proiecte sportive pentru a fi finanţate prin agenda sportivă a anului 2013. Categoriile de eligibilitate sunt sportul de performanţă şi sportul pentru toţi. În urma aprobării bugetului Consiliului Judeţean, pentru agenda sportivă s-a alocat suma de 350.000 lei. În vederea completării cererii de finanţare, toţi cei interesaţi au la dispoziţie ghidul de eligibilitate privind aprobarea acţiunilor sportive, care a fost postat pe site-ul Consiliului Judeţean, la secţiunea „Informaţii utile - Agenda culturală şi sportivă“. În 2012, din cele 38 de proiecte depuse, 32 au fost aprobate spre finanţare. (A. P.)
    Trimite prin e-mail