sâmbătă, 30 martie 2013

Publicat la 3/30/2013 04:01:00 p.m. de Anonim

Săptămâna sănătăţii

În perioada 1-4 aprilie, Casa Gazelor Naturale, în parteneriat cu Centrul de Voluntariat din cadrul Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, Crucea Roşie subfiliala Mediaş şi Fundaţia Andreea, organizează proiectul „Săptămâna sănătăţii“. Acesta este prilejuit de Ziua Mondială a Sănătăţii.


Autor: Alex PÎNTEA

Medieşenii de orice vârstă sunt aşteptaţi să participe la o serie de evenimente găzduite de Casa Gazelor Naturale. Tema va fi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos, prin fructificarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali în scopul întăririi organismului. Acţiunea face parte dintr-un program de responsabilitate socială al companiei Romgaz.

Informare şi prevenire

Prima zi din cadrul „Săptămânii sănătăţii“ le este dedicată, în principal, elevilor de liceu. Astfel, luni, începând cu ora 10.00, Casa Gazelor Naturale va găzdui un seminar intitulat generic „Pozitiv în gândire, negativ în analize“. Acesta va fi susţinut de către Maria Gina Toma, manager de programe în cadrul Fundaţiei „Andreea“, şi are în vedere informarea şi prevenirea referitoare la combaterea bolilor transmisibile, modul de identificare, manifestările specifice şi repercusiunile acestora.

Doctor Natura

În cea de-a doua zi cu manifestări dedicate sănătăţii, publicul-ţintă este format din elevi ai şcolilor gimnaziale din oraş. În aceeaşi locaţie, la Casa Gazelor Naturale, va avea loc evenimentul intitulat „Doctor Natura“. Acesta va fi susţinut de doctorul farmacist Ladislau Rosemberg şi asistentul medical Lea Muszka, care vor susţine prelegeri despre beneficiile şi remediile naturii în tratarea şi adoptarea normelor de bază ale igienei proprii, dar şi dezvoltarea răspunderii pentru sănatătea proprie şi colectivă.

Lecţie de prim ajutor

În cea de-a treia a „Săptămânii sănătăţii“ va avea loc un eveniment în aer liber. Acesta va fi susţinut de Crucea Roşie subfiliala Mediaş şi Serviciul de Ambulanţă şi va consta într-o lecţie de prim ajutor. Practic, elevii de liceu, dar şi cei de şcoală gimnazială vor putea vedea cu ochii lor o prezentare practică a unor măsuri de prim-ajutor în cazul unor accidente, dar şi felul în care trebuie abordate anumite situaţii de criză. Lecţia se va desfăşura în parcul din faţa Casei Gazelor Naturale.

Ies în stradă

În ultima zi a evenimentului sunt programate două acţiuni în zona centrală a oraşului. Astfel, de la ora 12.00, va avea loc un marş antidrog având ca punct de pornire Piaţa Corneliu Coposu. Participanţii vor merge pe traseul strada Petofi Sandor, Piaţa Regele Ferdinand I şi retur în Piaţa Corneliu Coposu. Tema aleasă se leagă de dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos prin fructificarea interesului pentru practicarea sportului şi pentru folosirea factorilor naturali în scopul întăririi organismului şi prelungirii duratei de viaţă. Ulterior, în aceeaşi locaţie, va avea loc un flashmob la care vor lua parte elevi de la liceele şi şcolile gimnaziale din oraş.



    Trimite prin e-mail