duminică, 10 martie 2013

Publicat la 3/10/2013 01:07:00 p.m. de Anonim

Obsesia Schengen



Pare-se că suntem din nou neajutoraţi  şi că vom privi neputincioşi încă o vreme la geamul sticlos de curat al domnişoarei Europa, care se încăpăţânează să ne ţină cu ochii-n soare, adulmecând alene visul Schengen. Asemeni unui copil năzdrăvan prins că vrea să se aşeze cu mâinile murdare la masă, suntem din nou trimişi la... baie. Obsesia Schengen nu se lasă biruită.

Milu OLTEAN
Din timp în timp dezvoltăm obsesii, iar una dintre ele este şi intrarea în spaţiul Schengen. Visul conectării la miraculosul spaţiu ne bântuie de ceva timp şi le dă fiori pe şira spinării mai ales politicienilor, prinşi în vâltoarea luptelor pentru bifat obiective strategice. În fond şi la urma urmaie, ce mare scofală? Pare simplu, aşa cum plastic l-am auzit pe un bătrânel explicându-le colegilor de bancă în parc, „intri, ieşi când vrei, nu mai stă nimeni să te întrebe de buletin la graniţă, vameşii sunt puşi pe liber“. Am auzit şi păreri pro şi contra, am văzut reacţii înverşunate la adresa contestatarilor noştri şi atitudini de acceptare veselă din partea politicienilor, dar şi reacţii de prudenţă şi înţelegere. Orice obiectiv propus şi îndeplinit îşi va lega numele de cei aflaţi la conducere, la fel a fost cu NATO, cu integrarea României în UE, la fel va fi cândva şi cu intrarea în spaţiul Schengen, iar aici cred că desluşiţi miza celor aflaţi la putere de a se înfăţişa în faţa naţiunii în viitoarele campanii electorale călare pe calul alb al victoriei. Fie că ne place, fie că nu, problemele noastre par altfel văzute din afara ţării, doar nu degeaba se zice că afară-i vopsit gardu’ şi înăuntru-i leopardul. În viermuiala noastră printre cămătari şi lei, fotbal precar şi fotomodele strâmbe, monitorizări CNA şi falsuri în acte false, pierdem din vedere esenţa, pe care occidentalii ne-o aruncă direct în faţă: corupţia şi sărăcia. N-avem ac de cojocul acestor probleme, oricât de mult am trâmbiţat la televizor de 20 de ani încoace, n-am avut soluţii, nu avem strategii, suntem adepţii unor lucruri făcute pe jumătate şi doar de ochii lumii. Maiorescu n-a scris în vânt teoria formelor fără fond, care ne vine ca o mănuşă. E o meteahnă de care nu putem scăpa şi care atrage după ea o serie de consecinţe, printre care şi faptul că Europa ne spune „pas“ în chestiunea Schengen. Oricât de mulţi bani s-ar investi în sisteme de securitate a graniţelor, oricât de mult s-ar progresa pe drumul către independenţa justiţiei şi pe calea spre adevăr şi echitate, oricât de mult efort s-ar depune la nivel diplomatic, se pare că deocamdată nu e îndeajuns pentru a-i convinge pe partenerii europeni că suntem demni de luat în seamă. Dincolo de criterii impuse şi acceptate, cred că problema de fond este lipsa de credibilitate, care ne joacă feste. Nu suntem credibili nici atunci când spunem adevărul, nici atunci când facem lucrurile ca la carte. De prea multe ori ne-am comportat prosteşte, ca în povestea cu Petrică şi lupul, iar vecinilor europeni nu le prea place cocleala noastră balcanică, chiar dacă ştim s-o deghizăm de minune în mecanisme şi instituţii europene. Ne place şusta, dansul din buric, zeflemeaua, bârfa, caterinca şi toate acestea ne pun din capul locului eticheta de neserioşi, care ar putea minţi chiar şi atunci când sunt prinşi în flagrant. Iar pentru asta, stăm la coadă în continuare. Şi vom mai sta destul, până ne vom schimba optica. Iar aici se naşte altă discuţie, oare suntem în stare să ne depăşim obsesiile?
    Trimite prin e-mail