vineri, 15 martie 2013

Publicat la 3/15/2013 08:21:00 a.m. de Anonim

L-au învins pe Hagi

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş a zdrobit Viitorul Constanţa cu scorul de 4-1. Taher Bawab şi Azdren Llullaku au reuşit fiecare câte o dublă pentru gruparea de pe Târnava Mare care s-a îndepărtat astfel la şapte puncte de zona minată a clasamentului. Gaziştii deschid astăzi runda cu numărul 23, în deplasare, pe terenul formaţiei CS Turnu Severin.


Autor: Alex PÎNTEA

Elevii lui Mulţescu au intrat bine în joc în partida cu Viitorul şi au deschis scorul repede, în minutul 3, atunci când Bawab a marcat cu capul, după o lovitură de colţ executată de pe partea stângă. În minutul 17, Llullaku a înscris, tot cu capul, şi a dus scorul la 2-0. Acelaşi jucător a reuşit apoi dubla, când Mediaşul a scăpat pe contraatac şi a ridicat scorul la 3-0. Constănţenii au redus din diferenţă prin Chiţu, care a marcat şi el tot cu o lovitură de cap, în minutul 38. Oaspeţii au dominat repriza secundă, însă cei care au marcat au fost tot gaziştii, în finalul partidei. Bawab a stabilit scorul final.

Gaz Metan Mediaş - Viitorul Constanţa: 4-1

Strategie câştigătoare

Tehnicianul Gazului Metan a explicat, la final, că a gândit strategia formaţiei sale cu scopul de a marca cât mai repede, iar acest lucru s-a şi întâmplat în prima repriză. Gigi Mulţescu a recunoscut, totuşi, că jucătorii săi nu se află la capacitate maximă din punct de vedere fizic. „A câştigat echipa mai experimentată. Ştiam că ei pasează bine, au o circulaţie bună, dar ştiam şi că greşesc destul de mult. Am profitat de fazele fixe, deoarece aveam gabarit, şi am conceput tactica astfel încât să rezolvăm meciul după primele 70 de minute, deoarece nu aveam «benzină» suficientă. Pregătirea de iarnă nu a decurs aşa cum plănuisem, aşa că am vrut să marcăm cât mai repede. La 3-0 la pauză eram mai liniştiţi, dar aşa, la 3-1, am căutat ca în partea secundă să conservăm rezultatul. Acum, trebuie să ne completăm pregătirea fizică“, a dezvăluit Mulţescu.

Probleme cu banii

Pe de altă parte, gaziştii încă nu şi-au primit salariile, însă Mulţescu s-a arătat convins că banii vor veni mai devreme sau mai târziu. „Sunt mândru de băieţi, care au jucat deşi nu sunt plătiţi de mai bine de trei luni. De o lună tot primim promisiuni. Eu am venit aici pe alt considerent, credeam că există stabilitate. Dacă e să plec, o voi face la finalul sezonului. Asta am păţit şi la Astra, dar am găsit înţelegere la jucători şi acolo şi aici. Dacă aş fi fiul unui nabab, aş spune şi eu că mă descurc mai bine fără bani. Sper să se rezolve problemele, pentru că altfel construieşti pe stabilitate financiară“, a comentat antrenorul.

A doua dublă

După dubla cu Gloria Bistriţa de acum două etape, iordanianul a „recidivat“ cu echipa lui Hagi şi a ajuns la opt goluri marcate în sezonul 2012-2013. Taher Bawab a marcat un gol cu capul în prima repriză şi a închis tabela în prelungiri, după ce a driblat doi fundaşi adverşi în careul de 16 metri. „Dacă voi continua aşa, e foarte bine. Cred că trebuie felicitată întreaga echipă. Sunt bucuros că am marcat două goluri. Eu încerc mereu tot felul de execuţii, caut să marchez din orice poziţie, poate reuşesc. Mie nu îmi place simplitatea. Uneori ratez pentru că intervine un fel de relaxare. E greu să jucăm fără bani, iar dacă nu ne primim salariile, normal că ne gândim la asta. Totuşi, când intru în teren încerc să uit de toate astea, să fac ceea ce îmi place“, a mărturisit „briliantul“ Gazului.

Joacă la Severin

După ce au deschis runda trecută pe teren propriu cu Viitorul, gaziştii vor juca şi de această dată în prima partidă a etapei, de această dată pe terenul formaţiei CS Turnu Severin. Oltenii ocupă în prezent penultima poziţie a clasamentului Ligii întâi şi au acumat doar 14 puncte, condiţii în care vor da totul în teren pentru victorie. De cealaltă parte Gaz Metan are şi ea nevoie de orice punct, astfel că se anunţă a fi o partidă disputată.



    Trimite prin e-mail