Avem sau nu mai avem reacţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Ne mai pasă?
Autor: Milu OLTEAN
Cheia unei societăţi sănătoase, cred eu, stă şi în reacţie, iar aici mă refer la capacitatea de a răspunde adecvat unor situaţii, indiferent că ele cer compasiune, înţelegere, revoltă, promptitudine, devotament, corectitudine sau orice altfel de răspuns. Ce aţi face dacă cineva ar suna la interfon şi ar întreba sec: „Pot să mă arunc de pe blocul dumneavoastră?“.
Circulă un filmuleţ pe internet, în care patru jurnalişti români fac un experiment social interesant, din dorinţa de a surprinde reacţiile oamenilor în faţa unui potenţial sinucigaş. Situaţia este una artificial creată şi pune în dialog un tânăr care sună la interfonul blocurilor şi diferiţi locatari rugaţi să deschidă uşa, pentru ca tânărul respectiv să poată ajunge în vârful blocului, cu scopul de a-şi pune capăt zilelor. Blamat de unii, înţeles de alţii, înjurat sau acceptat, actul sinuciderii face rating la anumite ştiri şi aduce audienţe ciudate la tot soiul de emisiuni de televiziune. Altfel nu-mi explic persistenţa camerelor de luat vederi şi a reporterilor înghesuiţi în jurul unor astfel de evenimente pe tot cuprinsul patriei. Să revenim, însă, la clipul cu pricina şi la reacţiile oamenilor în faţa rugăminţii de a apăsa butonul de acces în scara blocului. Mulţi dintre cei care s-au trezit în faţa unei asemenea solicitări au apăsat butonul de acces în scara blocului fără niciun fel de gând, fără să-i intereseze, fără să întrebe, fără să-şi facă vreo problemă, alţii l-au îndrumat tovărăşeşte pe tânărul cu voce fermă spre alte blocuri, alţi locatari au avut impresia că erau la vreo chestie gen „camera ascunsă“ şi au înjurat din toată inima, iar cei mai puţini dintre cei care apar în filmuleţ i-au spus tânărului că viaţa e frumoasă, că are rezolvări şi, în ciuda tuturor greutăţilor, merită să fie trăită. Oricât de ciudat ar părea experimentul tinerilor jurnalişti, acesta pune în evidenţă reacţia oamenilor, iar dacă ar fi să tragem linie în mod brut, fără analize complicate, am rămâne surprinşi de cinismul şi nepăsarea în faţa unei asemenea solicitări la interfon. Sunt convins că sunt destui specialişti în stare să deceleze răspunsuri, să le cuantifice şi să le interpreteze, poate în cadrul unor experimente şi chestionare mult mai elaborate, creionând percepţia societăţii noastre asupra suicidului şi asupra sinucigaşilor. În cazul de faţă, lucrurile sunt simple, oamenii sunt puşi în faţa unei situaţii şi li se urmăreşte reacţia. Iar aceasta trădează nepăsarea. Spuneam că în rândul indicilor unei societăţi sănătoase se află şi capacitatea de a reacţiona adecvat unei situaţii, indiferent că aceasta înseamnă să aplicăm o ştampilă de vot, să participăm la întâlniri cetăţeneşti care au legătură cu stabilirea taxelor şi impozitelor, să ne spunem părerea legat de anumite situaţii care nu sunt aşa cum ar trebui, să-i sancţionăm pe cei care greşesc şi să-i recompensăm pe cei merituoşi, să le dăm credit celor cu bune intenţii şi să-i blamăm pe cei care n-au nicio treabă cu un comportament social adecvat. Reacţia presupune şi să ieşi în stradă şi să ai înţelegere şi compasiune, reacţie presupune şi revoltă şi acceptare. Fără reacţie ne merităm clasa politică, autostrăzile lipsă, impozitele şi taxele mărite, hoţii şi curvele, străzile desfundate, ingineriile financiare, ştirile şi emisiunile cu şoc şi groază, bârfe ieftine şi personaje dubioase, toate mizeriile şi impostura. Avem sau nu mai avem reacţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Ne mai pasă?
