joi, 7 februarie 2013

Publicat la 2/07/2013 08:10:00 a.m. de Redacţie

CLT dă startul distracţiei

O preselecţie pentru Balul Liceelor, la care sunt aşteptaţi să participe elevi din clasele a X-a şi a XI-a de la toate liceele din Mediaş, se va organiza la mijlocul săptămânii viitoare.

„Evenimentul a devenit deja o tradiţie şi urmăreşte să încurajeze tinerii din oraş să participe pentru a demonstra că sunt talentaţi şi că au curajul să se afirme. Cei care doresc să participe la bal în calitate de concurenţi sunt invitaţi să se prezinte la preselecţie. Aceasta va avea loc în data de 13 februarie începând cu ora 14 în sala de şedinţe «Daniel Thellmann». Tinerii trebuie să îşi prezinte într-o formă cât mai ingenioasă talentul şi să surprindă juriul cu abilităţile lor deosebite”, a explicat Andreea Duma, coordonatorul Consiliului Local al Tinerilor (CLT) Mediaş. 

Căsătorii de probă

Anul acesta, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, CLT va organiza în data de 15 februarie, în holul mare al Primăriei, deja tradiţionalul eveniment „Căsătoreşte-te pentru o zi!”, în urma căruia tinerii care vor spune „da”  vor primi un certificat de căsătorie valabil 24 de ore şi o invitaţie la petrecerea organizată în aceeaşi seară în incinta Ştrandului Mediaş. „Sperăm ca la petrecere să avem cât mai multe cupluri care au făcut istorie, precum Romeo şi Julieta, Angelina Jolie şi Brad Pitt sau, de ce nu, Mihai Eminescu şi Veronica Micle. La sfârşitul petrecerii, cel mai surprinzător şi reuşit cuplu va fi premiat”, promite Andreea Duma. (A. P.)



    Trimite prin e-mail