sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Publicat la 11/17/2012 02:26:00 p.m. de Redacţie

Medieşenii pot dona hainele şi încălţămintea pe care nu le mai folosesc

În municipiul Mediaş au apărut, de câteva zile, câteva containere speciale pentru colectarea de haine, încălţăminte şi jucării. Acţiunea face parte din proiectul naţional „Să ajutăm împreună” al Asociaţiei Caritas. O parte dintre lucrurile donate ajung la persoane nevoiaşe, în timp ce restul vor fi reciclate.

Autor: Alex PÎNTEA

Noile containere au fost amplasate în imediata apropiere a punctelor de colectare selectivă a deşeurilor menajere. „Aceste containere au fost special create pentru a se colecta tot ceea ce înseamnă textile. Este vorba de îmbrăcăminte, încălţăminte, curele, poşete, draperii, haine de pat, jucării. Rugăm populaţia ca aceste donaţii să fie puse în saci menajeri, respectiv în plase. Acestea nu trebuie lăsate lângă containere, pentru că riscă să fie devastate. Pentru orice problemă, pe containere există un număr de telefon care poate fi apelat oricând”, a precizat Diana Miculaş, reprezentanta firmei care se ocupă de logistica acestui proiect.

ECO-SAL sprijină iniţiativa

În total, medieşenii au la dispoziţie 11 puncte de colectare a produselor textile şi a încălţămintei. „Societatea ECO-SAL, împreună cu administraţia publică locală, a aprobat amplasarea a 11 containere în care cetăţenii oraşului vor putea depozita articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării pe care copii nu le mai folosesc. Aceste containere sunt situate lângă cele pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere”, menţionează Anca Băra, responsabil relaţii publice în cadrul societăţii ECO-SAL.

Caritabil şi ecologic

Proiectul de colectare a hainelor este intitulat „Să ajutăm împreună” şi a fost lansat la nivel naţional de către Asociaţia Caritas. Proiectul are la baza două dimensiuni. Prima dintre acestea este cea socială şi constă în donaţii materiale şi acordarea unor servicii sociale primare pentru persoanele vulnerabile şi expuse riscului de excluziune social, cum ar fi familiile cu mulţi copii, vârstnicii aflaţi în dificultate sau persoanele cu dizabilităţi. Cea de-a doua dimensiune este cea ecologică. Obiectele prea uzate, care nu pot fi donate sau refolosite în proiectele sociale, urmează a fi supuse unei sortări primare, respectiv unui amplu proces de pregătire a acestora în produse de bază şi utilizarea în industrie ca materie primă.

Triplă colaborare

Proiectul „Să ajutăm împreună” se bazează pe un parteneriat la care s-au alăturat organizaţii importante din sectoarele public, privat şi non-guvernamental. Acţiunea prin care se colectează îmbrăcăminte şi încălţăminte uzată de la populaţie are ca scop întărirea spiritului civic în comunitate şi pune bazele unui comportament care în ţări precum Germania, Austria, Italia, Elveţia, Ungaria, Slovacia, Slovenia sau Cehia este deja o tradiţie, fiind aplicată cu succes şi în America de Nord şi Australia. În România, proiectul de colectare este în plină derulare în judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu.
    Trimite prin e-mail