Dintre multele texte scripturistice care ne însoţesc în Postul Crăciunului, efortul liturgic al duminicilor, cea care va urma, numită a XXVI-a după Rusalii, ne oferă prilej de meditare asupra pildei bogatului căruia i-a rodit ţarina (Lc 12, 16-21).
Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin NECULA
O să ziceţi: iar bogatul este prilej de contra-exemplu? Şi iarăşi o să ne lămurim că nu bogăţia caută s-o vindece Hristos, prin pildele Sale, cât bogăţia oarbă, care uită de suflet, care se orbeşte dinaintea falselor străluciri. Bogăţia lipsită de bogăţie, construită pe parvenitisme şi învârteli, bogăţia dobândită prin moşteniri false, prin manevre care aservesc sufletul cu totul trupului celui dornic de epuizarea în plăceri vinovate. Acest soi de bogăţie caută Hristos s-o năruie.
„Bea, suflete, mănâncă, te veseleşte...” este refrenul suficienţei umane de veacuri. Redus la bogatul căruia i-a rodit ţarina, fiecare din noi suntem vinovaţi. Fiecăruia dintre noi i-a trecut prin cap cum să facă şi-n ce mod să acţioneze pentru a avea mai mult, şi unii chiar au dobândit mai mult. Nu multul este judecat de Hristos, Domnul belşugului, ci concentrarea pe mult în defavoarea sufletului, dezechilibrul total între bucuria duhovnicească şi veselia strepezită de câte o bogăţie care vine de nicăieri, ducând nicăieri.
Discriminaţi?
Mereu m-am întrebat dacă nu cumva bogaţii, cei cu bani şi cu firme, cum i-am cataloga la repezeală astăzi, care-şi înmulţesc veniturile într-un mod care-i ameţeşte de-a dreptul, se simt discriminaţi de Hristos de-atâta exemplu rău ce-l pune în seama lor. Şi-am observat o oarecare jenă la cei care şi-au creat imperii financiare în stilul lui Dinu Păturică, o jenă care-i face vulgari la adresa muncitorilor lor şi a lui Dumnezeu, care-i face ca, de dragul averii, să continue să-şi plătească prost oamenii, cu gândul de-a le rămâne lor mult. Cât mai mult, pentru nimicurile prin care-şi pavoazează viaţa, drapând-o în faldurile unei ţesături de interese din care prietenia, dragostea, respectul pentru valorile autentice a pierit de mult. Sigur, caută să-şi liniştească sufletul plătind cu bani liniştea, când de fapt liniştea se plăteşte cu linişte, pacea crescând din freamătul tandru al păcii.
Lărgind inima
Lor le vorbeşte Hristos şi nouă: nu, de moarte nu te vindeci lărgind hambarele, ci lărgindu-şi inima, hambarul de preţ în care Hristos Domnul şi-aşează roada Sa netrecătoare. Boabele de preţ ale iertării, iubirii, bucuriei şi păcii Hristos nu le lasă vânturate în vânturile oportunităţilor minore, în adierile cu iz de moarte ale intereselor obscure. Hristos scoate pleava din inima noastră cu frământarea suferinţei şi a neliniştii radioase, bucurându-Se deplin de rod abia când zidirea de lut ce suntem se transparentizează, se umple de fragilitatea morţii, pentru a izbucni în preaplinul Învierii.
Bogat de plâns
Un bogat neliniştit de bogăţia sa este mai de plâns decât cel mai de plâns dintre săraci. Copiii lui, crescuţi sub presiunea unor moşteniri înşelătoare, devin victimele unor scenarii demne de orgolizat, constatând mereu că, preocupaţi de bunul mers al boabelor din hambar, sufletele lor sunt cumpărate, plecările de acasă fiind recuperate cu gesturile disperate ale unei cadorisiri ieftine şi meschin echilibrate. Nu, bogăţia unor copii nu-i moştenirea în cifre prin care li se infatuează sufletele, ci multa dragoste care-i creşte, atenţia la gesturile lor cele mai nesemnificative, acelea care le vădesc personalitatea şi-i umplu de respect în raport cu ei înşişi. Nu, bogăţia părinţilor nu sunt săruturile cumpărate în strălucirea de mall a prea deselor şi prea lungilor plecări din casă, ci cuminţenia sărutărilor de mână, preţul nespus al purtării de grijă. Nu, bogăţia caselor noastre nu-s numărul camerelor, mobilarea lor, confortul pe care-l inventariază, ci căldura inimii care sprijină ritmul de har al casei, plămada de curăţie care vindecă necurăţia din jur.
Umplerea hambarelor
Hambarele inimii deschise purtării de grijă a lui Dumnezeu îngăduie grâului celui duhovnicesc să ne lumineze ungherele cele mai adânci ale cugetului. Postul Crăciunului, post în aşteptarea Betleemului, Casa Pâinii, cere umplerea acestui hambar tainic de roada virtuţilor celor în Dumnezeu. Acest grâu, măcinat la moara vieţii de zi cu zi, umple cuptorul de foc al mărturiei cu plămada de pită nouă a prăznuirii Pâinii ce se pogoară din Cer, fără de care, oricât de ample ne-ar fi hambarele, am găzdui în ele doar pleava şi neghina, deznădejdea şi moartea. Fie nouă pâine-n hambar gândul la roada în Hristos a vieţii! Nu lipsindu-ne de munca ieşirii din sărăcie, dar nici sărăciţi de prea multa dorinţă a îmbogăţirii.
