vineri, 30 noiembrie 2012

Publicat la 11/30/2012 03:38:00 p.m. de Redacţie

Angajarea, mai uşoară pentru femeile de la ţară

Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth“ din Mediaş a găzduit seminarul intitulat „Piața locurilor de muncă pentru femeile din mediul rural“.

Acesta a fost organizat de de Asociația Femeilor și Familiilor din Mediul Rural, prin Centrul de Suport de la Valea Viilor. Seminarul face parte din proiectul „Combaterea discriminării şi creşterea potenţialului de angajare a femeilor din mediul rural”, realizat în parteneriat cu Asociația Grupul de Acțiune Locală Podișul Mediașului. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor unor firme din mediul rural, antreprenori și potențiali antreprenori, beneficiari ai proiectului, dar şi reprezentanți ai administrației publice locală din Mediaș. „Prin intermediul acestui proiect au fost organizate pentru femeile din mediul rural din jurul Mediaşului cursuri de calificare în domeniul confecţii-tricotaje, frizerie şi inspector resurse umane. Unele femei s-au angajat, o parte au promovat datorită noilor calificări şi ne aşteptăm ca unele dintre ele să profite de oportunităţile de finanţare oferite de GAL Podişul Medisului pentru a dezvolta mici afaceri“, a precizat Anca Gaidoș, coordonatoarea activităților de la Centrul de Suport din Valea Viilor. (A. P.)



    Trimite prin e-mail