Încheiem luna devoratorilor de publicitate... electorală. Punem punct unei perioade încinse, la capătul căreia unii se vor trezi cu mintea limpede şi speranţă, alţii cu orbul găinilor, iar alţii cu lehamite şi dor de ducă. Dincolo de orgolii, rivalităţi, promisiuni şi planuri de viitor stă alegătorul cu ştampila în mână, iar de data aceasta nu vorbim de „alegerile Mihaelei”.
Autor: Milu OLTEAN
Din patru în patru ani, suntem invitaţi la show-ul pe care l-aş numit generic „luna devoratorilor de publicitate electorală”. Pentru că suntem asaltaţi pe toate gardurile şi în toate cutiile poştale cu imagini zâmbitoare, cu sloganuri care propovăduiesc schimbarea, schimbarea schimbării, lozinci mobilizatoare care alungă monotonia şi promovează tinereţea revoluţionară, sau din contră, fac apel la înţelepciunea vârstnicilor urbei. Din patru în patru ani, politicienii se întorc cu faţa la popor şi trag linie pe foaia pe care-şi notează realizările şi aruncă în fundul sertarului fiţuicile cu promisiunile vechi. Cu o echipă de machiaj profesionistă, orice candidat îşi poate schimba culoarea părului, a zâmbetului, a feţei, astfel încât privirile nevinovate de pe afişele electorale par ale unor prunci care au descoperit pentru prima dată gemul de căpşuni dosit pe rafturile din cămara bunicii. Ne place magia, am văzut doar cum a câştigat mentalistul Gog concursul „Românii au talent”, ne plac candidaţii care ne cheamă la colţul blocului şi ne şoptesc mieros „uite moneda, nu e moneda”, sau adaptat lunii devoratorilor de publicitate electorală, „uite groapa, nu e groapa”, „dai 3 lei şi îţi dau înapoi 7”, sau „alege o carte de la 1 la 10, pentru că oricum, dacă ai carte, n-ai parte”. Oraşul rămâne ca un orfan cocoţat pe un piedestal, pe care candidaţii îl proslăvesc şi căruia îi prevestesc un viitor măreţ, dar căruia nimeni nu-i vede pantofii rupţi, unghiile murdare şi pantalonii peticiţi. Asta e marea vrajă, acoperim cu bannere mari tot ce e de văzut şi construim o lume minunată, plină de flori, de tineri care zburdă cu flori şi baloane în mâini, cu pensionari fericiţi de mână cu nepoţeii nevinovaţi, cu angajaţii bucuroşi pentru fiecare oră liberă pe care-o ciupesc arătând cu abnegaţie sentimente alese şefului. Ne place sau nu, după această lună din zodia promisiunilor, ne trezim în acelaşi oraş, iar dacă e ceva de rezolvat, dacă sunt lucruri de făcut, tot noi le vom face, iar când spun „noi”, mă refer la toată comunitatea, chiar dacă l-am apreciat sau nu pe cutare candidat, chiar dacă l-am susţinut, chiar dacă l-am votat. În ciuda acuzelor de campanie, a sondajelor, a orgoliilor, a înţelegerilor de pe scenă şi din culise, nimeni nu are inelul fermecat al Arabelei, iar problemele nu vor dispărea peste noapte, ci tot cu muncă, eforturi, implicare şi nelipsitul deranj se vor rezolva. Pentru că nu poţi schimba lucrurile peste noapte fără să munceşti, fără să strângi din dinţi şi mai ales fără o viziune coerentă, care de regulă, îşi arată roadele după o perioadă de timp. Încheiem luna devoratorilor de publicitate electorală şi e vremea să alegem ce ne-a plăcut mai mult. Simplu, nu? Mergeţi la vot şi fie ca Mediaşul să câştige.