Actualitatea Evangheliei | Duminica a 25-a după Rusalii – Luca X, 25-37 » „Şi noi suntem căzuţi pe cale...“

Parabola de astăzi ne spune de un învăţător de Lege, care vine la Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Îi adresează o întrebare: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“. E, de altfel, aceeaşi întrebare cu care vine şi tânărul bogat la Mântuitorul (Lc 18, 18). Răspunsul e acelaşi, pentru amândoi. Adică răspunsul e în poruncile dumnezeieşti. Spre deosebire de tânărul bogat, acestuia din Evanghelia de astăzi Domnul îi cere să spună el însuşi ce scrie în Lege. Învăţătorul răspunde: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. La care Mântuitorul zice: „Drept ai spus. Fă aceasta şi vei trăi“ (v. 28). Însă învăţătorul de Lege cere o nouă explicaţie: „Cine este aproapele meu?“.

Ştim prea bine că noţiunea de aproapele, pentru poporul iudeu, avea un sens restrâns, adică se limita doar la poporul ales. De aceea Mântuitorul îi răspunde cu această parabolă, a Samarineanului Milostiv.

Din text, înţelegem că cel ce se cobora de la Ierusalim spre Ierihon era iudeu. Acesta, pe drum, este jefuit de tâlhari şi lăsat pradă morţii. Domnul nostru Iisus Hristos nu Se opreşte însă prea mult la a descrie acest aspect, pentru că era o situaţie cu care se întâl­neau des călătorii din acea regiune. El Se opreşte la modul în care se raportează ceilalţi semeni, ceilalţi oameni care treceau, prin aceleaşi locuri, şi care îl întâlnesc pe omul acesta căzut între tâlhari. Şi ni se spune cum un iudeu şi un slujitor al templului trec pe lângă el, fără să îi dea o mână de ajutor, „trecând pe alături“, cum ne spune textul (v. 31-32).

Ceea ce însă nu au făcut nici preotul, nici levitul, va face un samarinean. Ştim, din Scriptură şi din Tradiţie, mai ales, că între iudei şi samarineni exista o ură de moarte, manifestată, deseori, în tot felul de situaţii.

Acesta, samarineanul, îl vede pe rănit, „vine la el“ – ne spune Scriptura – şi i se face milă (v. 33). Nu ştim cât de priceput era samarineanul la a acorda un astfel de ajutor celui rănit, dacă avea cunoştinţe medicale sau nu, dacă se grăbea sau nu. Ştim doar că mila aceasta îl face să se oprească şi să acopere, cu dragostea sa, tot ceea ce, în situaţii obişnuite, poate, nu ar fi reuşit să facă.

De aceea Mântuitorul, răspunzând cu o altă întrebare învăţătorului de Lege, spune: „Care dintre cei trei e aproapele celui căzut între tâlhari?“ (v. 36). „Cel care a făcut milă cu el“, vine imediat răspunsul cărturarului.

În interpretarea Sfinţilor Părinţi, Samarineanul cel Milostiv este, desigur, Mântuitorul Hristos. Noul Testament spune, deseori, că Mântuitorul este aproapele fiecăruia dintre noi. Textul evanghelic nu ne sugerează însă precis o astfel de identificare. Ceea ce se înţe­lege foarte clar, însă, e că fiecare dintre noi trebuie să ne facem aproapele celuilalt, chiar şi vrăjmaşilor, după cum am văzut, atât din Evanghelia aceasta, cât şi din celelalte porunci ale Mântuitorului.

Cât de mulţi sunt şi astăzi cei căzuţi între tâlhari! Şi pe lângă câţi dintre aceştia trecem şi noi total nepăsători! Sunt mulţi căzuţi între tâlharii ispitelor, ai necunoaşterii lui Dumnezeu, ai păcatelor, şi pe lângă care nu mai trece nimeni să le lege rănile, să îi ducă la Vinecătorul Hristos.

„Mergi şi fă şi tu asemenea“ adresat de Mântuitorul învăţătorului de Lege este răspunsul pe care îl primim de fiecare dată în astfel de situaţii. Aici e cheia parabolei de astăzi. Să descoperi că, în Hristos, nu-I eşti indiferent lui Dumnezeu şi că, în virtutea acestei iubiri, şi tu trebuie să manifeşti iubire, recunoştinţă, dragoste faţă de orice prilej pe care Hristos ţi-l aduce înainte ca să Îl mărturiseşti şi să Îi faci voia.

Şi noi suntem căzuţi pe cale. Şi ni se cere să recunoaştem Samarineanul, Căruia să nu-I fim indiferenţi. Căci El ne poate scoate din şanţurile unde tâlharii ne-au făcut vecini cu moartea. Să vedem, în sfârşit, că izbăvirea ne vine de la Acela Care pe toate le face ca Dumnezeu, punând mai apoi aceeaşi putere şi-n ceilalţi, de neam şi lege duhovnicească asemenea Lui.