sâmbătă, 30 iulie 2011

Publicat la 7/30/2011 10:36:00 a.m. de Redacţie

Gazul, debut cu Dinamo

Gaz Metan Mediaş joacă, mâine, prima partidă din noul sezon în faţa propriilor suporteri, în compania echipei Dinamo Bucureşti. Partida pune faţă în faţă două formaţii angrenate cel puţin deocadată pe două fronturi, atât în campionat, cât şi în Europa League. În aceste condiţii, meciul se anunţă a fi unul extrem de interesant, mai ales că ambele echipe au evoluat joi în turul trei preliminar al Europa League, gaziştii în deplasare la Mainz, în timp ce Dinamo a întâlnit pe teren propriu formaţia croată NK Varazdin. Pe de altă parte, în campionat, cele două formaţii au avut rezultate diferite în etapa inagurală a noului sezon al Ligii I, desfăşurată săptămâna trecută. Astfel, „Lupii negri” au pierdut cu 2-1 la ultima fază a meciului partida cu FC Braşov, în timp ce Dinamo s-a impus la limită, 1-0, în faţa echipei FCM Târgu-Mureş. „Mai erau câteva secunde până să se termine meciul şi am luat gol. Au fost greşeli în lanţ în apărarea noastră”, a mărturisit tehnicianul gazist Cristi Pustai.

Precedent cu victorie

La ultima confruntare directă disputată între cele două combatante în luna mai a acestui an, formaţia lui Cristian Pustai a învins în prelungiri cu scorul de 2-1. Gaziştii au condus cu 1-0 prin golul lui Bawab până în al doilea minut de prelungiri, însă s-au văzut egalaţi prin reuşita lui Alexe. În al patrulea minut al prelungirilor, Paul Pîrvulescu a luat o acţiune pe cont propriu şi a adus toate cele trei puncte grupării de pe Târnava Mare. (Alex PÎNTEA)

    Trimite prin e-mail