vineri, 22 martie 2019

Publicat la 12:48:00 de

Şezătoare la Boarta



În cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română a avut loc în satul Boarta, comuna Șeica Mare, o şezătoare de femei cu scopul de a readuce la viaţă tradiţii ale borţenilor peste care s-a aşternut negura uitării.

Șezătoarea a avut loc sâmbătă, 9 martie, înainte de lăsatul secului de brânză. Pregătite toate cu emoţie, gazdele au întâmpinat oaspeţii, iar printre participanţi s-au numărat şi reprezentanţii autorităţilor locale: primarul Nicolae Şușa, viceprimarul Florin Benghea, precum şi directoarele Școlii Gimnaziale Şeica Mare, Claudia Şuşa şi Ana Faloba, însoţite de cadrele didactice din comună.
Au fost depănate amintiri şi obiceiuri din trecut, s-a cântat şi s-au rostit zicători, iar gazdele au prins în horă pe toţi cei prezenţi la şezătoare. Au fost vizionate imagini din trecutul satului cu preoți care au slujit comunităţii, oameni de seamă ai satului, precum şi primele şezători organizate în curtea casei parohiale.


„Ca la orice șezătoare, evenimentul s-a încheiat cu degustări pregătite cu pricepere de gospodinele din sat. Şezători în Boarta nu s-au mai organizat din anii '50-'60 şi se dorește continuarea acestor şezători şi în preajma sărbătorilor de iarnă“, a spus preotul Gheorghe Marinică Ghincea. (A.L.)
    Trimite prin e-mail