vineri, 21 septembrie 2018

Publicat la 12:50:00 de

Biciclistă accidentată


O medieșeancă în vârstă de 41 ani a ajuns luni dimineața la spital, după ce a fost implicată într-un accident de circulație.

Femeia conducea regulamentar o bicicletă la intersecția străzilor 9 Mai și Gheorghe Lazăr, moment în care a fost acroșată de un autoturism care nu i-a acordat prioritate. Vinovat de producerea accidentului a fost un conducător auto în vârstă de 46 ani, din Bacău. În urma impactului, biciclista a fost rănită și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă. (A.P.)

    Trimite prin e-mail