marți, 6 februarie 2018

Publicat la 20:33:00 de Redacţie

Boala neîncrederii | OPINIE


Un popor trăiește prin limbă, amintiri și emoții comune. Un stat există prin interese și proiecte comune, fie bunăstarea, securitatea etc. Istoria nu iartă pe nimeni și ne arată că atunci când slăbește liantul social, comunitățile, oricât ar fi de mari și de puternice, se destramă și se prăbușesc. Iar una dintre cele mai importante forme de agregare socială, în opinia mea, este încrederea. Încrederea în forțele proprii, încrederea de a fi și de a face împreună.


Autor: Viorel NISTOR

Societatea românească, aflată în criză prelungită, este măcinată de tot soiul de boli, dar cea mai periculoasă, cred eu, este lipsa de încredere. Asta ne împiedică să ne identificăm, să ne prețuim laolaltă și să ne facem planuri trainice împreună. Țara e formată din bucăți, care nu se pun nici alături, nici la cap-la-cap ca să dea o formă distinctă și o intenție clară. Presa ca instituție nu-și poate asuma cercetarea aprofundată și vindecarea acestei „afecțiuni sociale”, dar are obligația de a sesiza formele ei de manifestare, atunci când ele sunt evidente și produc efecte.

Din păcate, semnele negative sunt pe cât de evidente, pe atât de convergente.

Pentru a nu putea fi acuzat de subiectivism în observațiile mele, voi porni de la rezultatele a două cercetări sociale efectuate de două case de sondaj cunoscute (Avantgarde și CURS), care arată că până la 80% din populația României consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Nu sunt primele sondaje care arată asta și nu de acum, ce diferă este dimensiunea neîncrederii. Știu și ce se spune, că toate sondajele sunt măsluite (după interesele plătitorului) și că prin toate se încearcă manipularea (într-o direcție sau alta) a oamenilor. Dar mai știu că, astăzi, adevărul nu mai poate fi ascuns (poate doar greșit interpretat) și că acesta poate fi de folos și celui mai mare mincinos. Așadar, chiar dacă vine pe canale îndoielnice, eu cred în veridicitatea acestei cifre și a altora câteva făcute publice recent.

Așadar, românii cred, în proporție covârșitoare, că țara lor merge într-o direcție greșită, că este condusă greșit, manifestând lipsă de încredere în clasa politică și în proiectele acesteia.

Și ei ce fac pentru asta?

În cine au încredere?

Care e contribuția lor la această direcție eronată?

Un răspuns găsim într-o altă statistică, care indică absența la vot la ultimele alegeri, situată la peste 60%. Nu încercăm să conexăm aceste cifre monstruoase pentru a ajunge la concluzii mai aberante decât e cazul. Căci ar însemna să credem că la cei 60% neîncrezători în direcția țării (dar absenți la vot) se adaugă încă 20% dintre cei care au votat, dar care și-au dat seama că au făcut-o greșit. Pe această cale, încredere ar mai avea 20% dintre români, care sunt dependenții sociali, adică nimeni, căci și aceștia cred de musai, neavând ce face.

Observând multiplele perturbări din societatea românească, cred că putem spune cu temei că:

1. Românii nu au încredere în democrație și în grația libertății. Să fie de mirare? Dintr-o sută de ani de existență a statului întregit, douăzeci au fost de inițiere, cincizeci au fost de suspendare (comunistă), iar ultimii (aproape) treizeci, de tranziție și căutări (imperfecte). Din această „tăvăleală istorică”, democrația iese compromisă, o experiență incompletă, neînțeleasă și neasumată. Ca niște ageamii, i-am căutat democrației toate beneficiile și i-am ignorat slăbiciunile și riscurile, ca și cum ar fi un sistem perfect. Nu e!

2. Românii nu au încredere în puterea votului și în forța solidarității. Un vot e o picătură dintr-un ocean. Pentru cel neîncrezător, votul e o utopie, picătura ce nu va ajunge niciodată (într-un) ocean. Pentru cel inițiat, rațional, votul e o forță irepresibilă, generată de motorul solidarității când acesta funcționează.

3. Românii nu au încredere în partide și în actul decizional. Pentru majoritatea oamenilor, partidele politice sunt un soi de „găuri negre”, unde nu știi niciodată ce se întâmplă și unde nu-ți dorești să intri. Dar asta este o eroare fatală. Politica nu o fac alții pentru noi, ci o facem noi pentru noi. Partidele sunt (ar trebui să fie) segregări naturale de interese, constituite pe încredere (între membri) și care să genereze încredere (pentru votanți). Dar de partide, toți fug, alte partide se nasc greu din… neîncredere. Ori renunțăm la democrație, ori ne asumăm toți politica, în toate rolurile ei.

4. Românii nu au încredere în economie și în mediul de afaceri. De pildă, în sondajul RBL (Romanian Business Leaders), indexul de încredere macroeconomică  este de 52,3%, 49% dintre repondenți (antreprenori și executivi români) consideră că se se oferă condiții nefavorabile de a face business, iar 61% consideră că vor fi nefavorabile și în anul acesta; 98% cred că rata inflației va crește, 93% că ROBOR-ul va crește, iar 83% cred că leul se va deprecia în acest an. Aproape niciun indice din cei 17 luați în calcul nu arată încredere.

5. Românii nu au încredere în semenii lor. Într-o societate fără orizont și fără repere sigure și clare, reușitele sunt individuale, iar eșecurile sunt comune; ca să ai, nu ajung meritele proprii, trebuie să iei de la celălalt, căci el va face la fel. Asta e logica prăpădului.

6. Românii nu au încredere în ei înșiși. Din neîncredere în forțele proprii, pizmuim pe cei mai buni, ridicăm pe cei mai slabi, răsturnăm scara valorilor, acceptăm orice. Dacă n-ar fi așa, am căuta aleși mai pricepuți, reprezentativi.

Încrederea e cel mai bun liant social, lipsa ei, cel mai sigur distrugător.

Cât ne mai trebuie să înțelegem asta?!
    Trimite prin e-mail