vineri, 22 septembrie 2017

Pompierii au muncit și de ziua lor


Muzeul Gazelor Naturale a găzduit evenimentul „Focul-prieten și dușman”.

Aceasta a fost o acțiune de responsabilitate socială a societății Romgaz, la care au participat în calitate de invitați, elevi de la Școala Gimnazială nr. 7. Aceştia au avut ocazia să asiste la o sesiune de comunicare cu mai multe subiecte. Printre acestea s-au numărat acțiunile de prevenire și combatere a incendiilor casnice sau colective, utilizarea mijloacelor care conțin produse inflamabile într-un mod cât mai responsabil dar și măsurile de prim-ajutor în cazul unor accidente. Sesiunea de comunicare a fost completată de un exercițiu practic, oferit de către pompierii de la Detașamentul Mediaș. (A.P.)