Un număr de 285 de dosare a fost aprobat în cadrul Programului „Rabla”, dintre care 21 pe segmentul „Rabla Plus”, a anunțat, ieri, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
În cadrul Programul „Rabla Clasic” au fost acceptate 264 de dosare pentru 504 autovehicule, în timp ce pentru „Rabla Plus” s-au aprobat 21 de dosare pentru 82 autovehicule, dintre care 39 autovehicule pur electrice și 43 autovehicule electrice hibride, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.
Persoanele juridice care au fost acceptate în programe se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto validați în Programele „Rabla” și „Rabla Plus 2017″. De asemenea, acestea pot depune dosare de acceptare în cadrul celor două programe până la data de 29 septembrie 2017.
Pe de altă parte, AFM precizează că, în Programul ”Casa Verde pentru persoane fizice”, au fost aprobate 395 de cereri de finanțare, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul instituției, la secțiunea aferentă programului.