vineri, 28 iulie 2017

PMP către parlamentarii de Sibiu: Sunteți luați de proști!


Organizația județeană PMP Sibiu le-a transmis parlamentarilor sibieni o scrisoare deschisă în care vorbește despre „situația economică alarmantă provocată de actuala guvernare”.
„Dirijat sau doar lăsat la voia întâmplării, dezastrul se apropie. Reţeta PSD este aceeaşi. O cunoaştem şi asistăm neputincioşi la un final economic previzibil. Guvernul îşi face treaba şi chiar Ministerul Finanţelor ne arată că au crescut cheltuielile cu personalul cu 19% şi a scăzut bugetul general consolidat pe primul semestru cu cu 19%. În acelaşi timp, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6 miliarde lei, respectiv 0,7% din PIB, cu 54% sub nivelul din primele șase luni din 2016 (-5 mld. lei)”, se arată în documentul citat de Mesagerul de Sibiu.
Legat de situaţia din judeţul Sibiu, liderii Mișcării Populare notează că „ministerul condus de Sevil Shhaideh lasă Sibiul la coada clasamentului”. „Suntem pe poziţia 38 din ţară. Mai puţini bani decât Sibiul vor primi doar judeţele Harghita şi Covasna. Ce fac parlamentarii de Sibiu în această situaţie? Se fac că plouă. Bagă capul între umeri, fie din nepăsare, fie speriaţi că se va supăra Dragnea-împărat. Altele erau vorbele din campania electorală. Ploua cu promisiuni. Ce ar putea face un om de onoare în aceste condiţii? Nu e greu! Păi dacă partidul pe care-l reprezentaţi vă trece la coada clasamentului şi vă dă cei mai puţini bani, nu ar fi normal să vă revolte situaţia asta? Cine nu are curaj să se revolte poate pleca! Dar trebuie făcut ceva! Sunteţi luaţi de proşti, domnilor!”, conchide Ingrid Sofia Hohr, preşedinte al Organizaţiei Sibiu a Partidului Mişcarea Populară.