joi, 27 iulie 2017

Exercițiu pe aeroport. Ce se întâmplă când descoperi un bagaj suspect


După amenințarea falsă cu bomba de ieri, autoritățile au simulat un exercițiu pe Aeroportul Internațional Cluj în cazul descoperirii unui bagaj suspect.

„Astăzi, 27 iulie, în intervalul 14:00 – 15:30, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj s-a desfăşurat un exerciţiu care a avut ca obiective evaluarea procedurilor de lucru inter-instituţionale şi consolidarea reflexelor de cooperare într-o situaţie ipotetică privind descoperirea unui bagaj suspect. Exerciţiul nu a afectat traficul aerian şi nici activităţile curente desfăşurate în aeroport”, au precizat reprezentanții instituției.

Ieri, un bistrițean a afirmat, în avion, că are o bombă în bagaj, declanşând incidentul alarmei false de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”. Potrivit sursei citate, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Potrivit directorului aeroportului clujean, David Ciceo, deşi s-a dovedit a fi nereală, afirmaţia bărbatului că ar avea o bombă în bagaj, transmisă stewardesei, este foarte gravă, iar acesta va trebui să suporte consecinţele faptei sale.
Ciceo face un apel către toţi cei care călătoresc cu avionul să aibă mai multă grijă privind afirmaţiile pe care le fac, deoarece în contextul internaţional actual, acestea vor atrage măsuri destul de severe.