joi, 25 mai 2017

Petrecere în Greweln! Formația maghiară Republic a concertat la Mediaș


Municipiul Mediaș a găzduit, sâmbăta trecută, a XV-a ediție a Festivalului Dansurilor Maghiare „Vándorcsizma“. 


Autor: Alex PÎNTEA

Evenimentul a început în centrul civic, cu parada portului popular, iar ulterior în zona de agreement Greweln a avut loc un concurs de gătit gulaș, un târg cu produse tradiţionale, o prezentare de lupte şi tir cu arcul, iar pe scena special amenajată au urcat ansamblurile participante. Surpriza pregătită de organizatori a fost un concert al formației Republic din Ungaria.

Weekend maghiar

Festivalul de Dansuri Populare Maghiare „Vándorcsizma” a luat startul în jurul orei 13.00, în Piaţa Corneliu Coposu. Ca şi la ediţiile precedente, a avut loc o paradă a portului popular, care a pornit de la Casa Millennium şi a ajuns în Piaţa Corneliu Coposu, acolo unde a fost programată deschiderea oficială a evenimentului. 


Muzică şi concursuri

Festivalul s-a mutat apoi în zona de agrement Greweln. În această locaţie, programul a debutat cu dansuri populare, iar, la fel ca în fiecare an, organizatorii au pregătit şi un concurs de gătit gulaș, la care au participat unsprezece echipe, dintre care una venită din Ungaria. Un moment deosebit, o prezentare de lupte, a fost susţinut de către Arcaşii din Gyula. Participanţii au avut ocazia să viziteze o iurtă special amenajată, să tragă cu arcul, să cunoască şi să cumpere produse tradiţionale grupate într-un mic târg şi, evident, să se bucure de programul artistic, cu dansuri populare pregătite de organizatori. 


Ediţie jubiliară

Organizatorii festivalului au pregătit şi o surpriză pentru participanţi. Astfel, a avut loc în zona de agrement Greweln un concert susţinut de trupa de muzică rock Republic, una dintre cele mai cunoscute din țara vecină. După concert, festivalul a continuat cu o seară de dans.
Festivalul de Dansuri Populare Maghiare „Vándorcsizma” a fost organizat de către Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș în colaborare cu formația de dansuri populare Gyöngyvirág și Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, organizația judeţeană Sibiu. 

BALAZS BOTOND | organizator: „A fost o ediţie jubiliară, vremea a ţinut cu noi. Am avut în premieră un târg de produse tradiţionale, iar atmosfera a fost întreţinută de formaţiile de dansuri populare. Am avut invitaţi din Sopron, din judeţele Harghita, Covasna, Mureş. Am mai pregătit o iurtă, un pavilion de tir cu arcul, activităţi pentru copii, concursul de gătit gulaş.“