marți, 4 octombrie 2016

Publicat la 10/04/2016 09:36:00 p.m. de Anonim

Toamna se numără banii pentru drumuri


Bugetul Consiliului Județean Sibiu a fost majorat pentru drumuri și cultură.


Autor: Aurelian LUNGU

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de joi, 29 septembrie, suplimentarea cu 4 milioane de lei a bugetului instituției, bani destinați reabilitării a 21 de drumuri județene și a unui drum comunal, precum și pentru Astra Film Festival și câteva investiții la CNM Astra. „Am considerat că trebuie să acordăm în continuare atenţie infrastructurii rutiere din întreg judeţul Sibiu şi cu toţii ne dorim să circulăm pe drumuri bune şi foarte bune. Credem că efortul financiar de astăzi al Consiliului Judeţean Sibiu ajută comunităţile locale, dar şi cetăţenii care tranzitează judeţul nostru să aibă un confort sporit pe drumurile judeţene, să se deplaseze în siguranţă şi într-un timp mai scurt”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Legislativului județean.

A venit și vremea investițiilor în nord

Lucrările care se execută pe aceste drumuri constau în plombări cu sort, covoare bituminoase, întreținere șanțuri și podețe, estetică rutieră, siguranța circulației, reparații poduri. Drumurile vizate sunt: DJ104D Brădeni - Retiș - limită județ Brașov; DJ105A Marpod - Ilimbav - Săsăuș - Șomartin - Bruiu - limită județ Brașov; DJ105E Chirpăr - Ilimbav; DJ105G Avrig - Racovița - Tălmaciu - Sadu - Râu Sadului - Sădurel - limită județ Vâlcea; DJ105H Arpașu Jos - Arpașu de Sus; DJ105J Glâmboaca - Porumbacu de Jos - Porumbacu de Sus - Glăjărie; DJ106C Sibiu - Cisnădie - Sadu; DJ106D DN1 - Chirpăr - Cârța - Nou Român - Chirpăr - Agnita; DJ106E Cristian - Vale - Săliște - Galeș - Tilișca - Rod - Poiana Sibiului - Jina - limită județ Alba; DJ106G Poiana - Dobârca - Miercurea Sibiului - Apoldu de Jos - Ludoș - intersecție 107B; DJ106N Păltiniș - Rozdești - DN67C; DJ106R Sibiu - Poplaca; DJ106T Ocna Sibiului - Topârcea - Ludoș; DJ107B Slimnic - Mândra - limită județ Alba; DJ141 Mediaș - Moșna - Pelișor - Bârghiș; DJ141B Șaroș pe Târnave - Biertan - Richiș - DJ141; DJ142B Blăjel - Bazna - Boian - limită județ Alba; DJ142E Dârlos - Alma - Hoghilag - DN14; DJ142F DJ142E (Alma) - Ațel - DJ141B; DJ142G Copșa Mică - Valea Viilor - Motiș - Mihăileni; DJ143B Sibiu - Rusciori - Amnaş - Apold; DC71 DN1 - Aciliu - Amnaș.
    Trimite prin e-mail