luni, 31 octombrie 2016

OPINIE: Blestemul alegerilor în Republica Moldova

foto: moldnova.eu

Nu cred să fie mai mare pedeapsă și mai greu blestem pentru cineva decât să fie pus să aleagă atunci când este confuz, nepregătit și incapabil să exercite funcțiunea opțiunii și a libertății.

Viorel NISTOR
Și cu cât alegerile din Republica Moldova sunt mai presante, mai neconcludente și mai greu de înțeles, cu atât sunt mai dese și mai inutile. Cu siguranță, într-un teritoriu care nu poate fi numit țară și într-o comunitate ce nu poate fi popor, asistăm la un tranfer de responsabilitate dinspre clasa politică, scindată, neputincioasă și coruptă, către o populație săracă, ruptă în toate felurile și confuză până la disoluția identității. Văzându-se incapabili să găsească ei o soluție (politică, economică etc.) și un drum (oricare ar fi el), liderii lor politici îi tot cheamă pe moldoveni la vot, poate s-o produce un miracol la care ei nu s-au gândit. Pe de altă parte, e la fel de adevărat că, în R. Moldova, o cale democratică nu mai există, nu e posibilă, nici aplicabilă. Prima dintre tabere care va recunoaște asta și va avea curajul (și prilejul) să o aplice, va câștiga bătălia dintre est și vest. Deocamdată, asistăm la „alegeri”, iar pe locul întâi a ieșit acum tabăra prorusă, dar cu un tur doi al prezidențialelor... Alegerea președintelui de către popor (după o pauză de 16 ani) e doar o nouă încercare și un nou episod din epopeea neputinței.
Societatea „moldoveană” e toată numai falii, straturi și prăpastii, atât pe orizontală, cât și pe verticală, atât pe dinafară (în ceea ce spun și fac oamenii), cât și în interior (în mintea și sufletul lor), iar cetățenii sunt incapabili să se omogenizeze, să se limpezească și să se decidă. În Republica Moldova există (urmarea istoriei recente) două mari etnii, română și rusă(greu de identificat o limită clară între ele) și altele (găgăuzii, transnistrenii, ucrainienii etc.) ce impovărează sarcina unei țări prea mici cu presiuni atât de mari (din interior și din afară). Apoi există împărțirea între est (proruși) și vest (proeuropeni), cu limite la fel de greu trasabile, nu atât în identificarea unor soluții (de dezvoltare, propășire), cât în transmiterea de spaime, frici și primejdii reciproce. Cu totul separat de astea, mai este apoi o falie adâncă între generații, între ceea ce vor „tinerii” și ceea ce vor „bătrânii”, între dorințele, soluțiile și viziunile tinerilor și „înțelepciunea” vârstei a doua și a treia (conservatoare), un conflict ireconciliabil, dramatic, dureros și traumatic între copii și părinți. Pe poziții antagonice stau bogații (foarte puțini, dar influenți) și săracii (mulți și lipsiți cu totul de putere), într-o stratificare făcută pe calea hoției, a prăduirii statului, a șubrezirii instituțiilor. La acestea se adaugă sciziunile și tribulațiile individuale (lăuntrice), legate de identitate, scop și misiune, rost, valoare, umilință, oportunitate, supraviețuire,  etc. Iar fundalul acestor frământări în van este compus din trei elemente: sărăcia, la cel mai înalt nivel în Europa, corupția, generalizată, și neîncrederea, în sine, în oameni, în instituții, în democrație.
Pentru haosul (geo)politic, social, economic, mediatic și lingvistic etc. ce stăpânește în R. Moldova am două exemple. Primul mi-a fost oferit de un student: tatăl lucrează (în construcții) la Moscova, mama este angajată (la îngrijit bătrâni) în Italia. Între aceste mii de kilometri distanță, el se află la mijloc, iar în cazul cel mai fericit, se întâlnesc cel mult o dată pe an. Niciunul dintre cei doi părinți nu vor/pot să renunțe la jobul lor, mai bine plătit decât orice salariu din țară, iar studentul speră (sceptic) că România ar putea întregi familia. Al doilea exemplu este o emisiune de știri din seara alegerilor recente, de pe un post TV (publika.md). Crainica începe să citească știrile, cu toate genericele în limba rusă (anterior avusese loc o emisiune electorală integral în limba română), apoi dă legătura într-o secție de vot, de unde o reporteriță, cu „burtieră” în chirilice, face o relatare în limba română despre vot. Crainica face un scurt comentariu în limba rusă, apoi face din nou legătura cu o altă reporteriță, care vorbește din nou în română. Urmat de comentariu în rusă. Apoi se difuzează un material filmat (vox populi) cu un bărbat care vorbește rusește(fără titraj etc.) despre votul său, o femeie care se chinuie să rostească cuvinte românești și cu încă o femeie, din ale cărei vorbe (românești, rostite rusește) nu se înțelege nimic. Știu că e o practică obișnuită, știu că nu e întâmplător și știu că media se află în mâinile unor persoane cu interese (propagandistice) proruse. Dar în felul acesta am reușit și eu să înțeleg ceea ce s-a numit „limba moldovenească”: e atunci când cineva (nu contează etnia) începe să vorbească în limba română, apoi (fără nevoie sau motiv) o dă pe rusește, pentru a schimba din nou (din obișnuință sau interes) în română și tot așa, fără nicio noimă, regulă sau opreliște.
Manevrele oligarhilor (independenți), „înțelepciunea” și spaima socială a celor peste 50 de ani, împrăștierea celor cu drept de vot (opt sute de mii de moldoveni în străinătate) și lipsa de la urne a tinerilor dezamăgiți erau să-l facă pe Igor Dodon președinte din primul tur. Poate nu va fi nici din al doilea și va ieși Maia Sandu. Dar ce folos?!