vineri, 15 aprilie 2016

Acuze și scuze la spital

Un medieşean în vârstă de 63 ani îi acuză pe medicii medieşeni că nu l-au operat, după ce l-a denunţat pe chirurgul Adrian Paştiu, care i-ar fi cerut mită. Medicul respectiv nu doreşte să comenteze situaţia, iar conducerea Spitalului Municipal motivează că pacientul nu a fost operat pentru că nu reprezenta o urgenţă, iar medicii au decis să nu facă acest lucru.


Autor: Alex PÎNTEA

Mihai Petre, care locuieşte în cartierul Vitrometan, trebuia să se opereze de hernie. Acesta spune a fost consultat şi programat de mai multe ori de către Paştiu, pentru operaţie, dar şi că a plătit suma de 500 lei pentru o plasă care era necesară. Ulterior, bărbatul a sunat la Linia Anticorupţie şi a organizat un flagrant, în cadrul căruia i-a dat medicului 400 lei. După flagrant, Petre a rămas internat în spital, însă nu a fost operat şi, în cele din urmă, s-a văzut externat.
Pe de altă parte, conducerea Spitalului Municipal susține că bărbatul suferă de mai multe boli cronice, însă viaţa sa nu a fost pusă niciun moment în pericol. Managerul Bogdan Burghelea a precizat, miercuri, într-o declaraţie de presă, că medicii chirurgi din cadrul instituţiei au decis că nu doresc să îl opereze, având în vedere climatul de suspiciune creat de acesta şi faptul că orice complicaţie care ar fi apărut ar fi fost interpretată de pacient ca un gest de rea voinţă împotriva sa.