sâmbătă, 28 martie 2015

Omul care a îmblânzit focul! Meşterul medieşean Laurean Oltean dă viaţă sticlei în atelierul său

Mintea şi mâinile pricepute îl ajută pe medieşeanul Laurean Oltean să modeleze sticla cu ajutorul focului şi să realizeze obiecte unicat. Acestea sunt extrem de apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate. Din anul 2002, sticlarul medieşean trăieşte din vânzarea produselor pe care le realizează migălos, cu mult talent, dar și un munte de răbdare. 


Autor: Alex PÎNTEA

În atelierul său au prins viaţă, de-a lungul anilor, mii de obiecte decorative din sticlă. Atelierul lui Laurean Oltean este o lume aparte. Omul care modelează sticla cu ajutorul focului îşi petrece aici ore bune în fiecare zi. Prelucrează tuburi şi baghete de sticlă la temperaturi de aproape 1.000 de grade Celsius. Lucrează cu drag, pune suflet în ceea ce face, iar din mâinile sale pricepute ies adevărate comori care îţi încântă ochii şi te fac să te întrebi cum a fost posibilă realizarea lor.


A început la Vitrometan

Primul contact cu lumea sticlei pentru Laurean Oltean a fost în anul 1986. Atunci s-a angajat la fabrica Vitrometan, ca inginer mecanic, fără să ştie că îşi va lega viaţa definitiv de acest domeniu de activitate. „Munca mea în acest domeniu a început în anul 1986, atunci când m-am angajat la fabrica Vitrometan, ca inginer mecanic. Acolo m-am ocupat de piese de schimb pentru maşinile de sticlă, cu sculele care se făceau în fabrică pentru sticlari. Erau nişte scule mai deosebite, care nu se găseau de cumpărat, se făceau acolo în fabrică“, povesteşte sticlarul medieşean.



Şi-a deschis propria afacere

Revoluţia din anul 1989 i-a schimbat şi cursul vieţii. Oltean a plecat din Vitrometan, pentru că nu mai avea ce face acolo, în condiţiile în care activitatea fabricii se restrângea tot mai mult. A decis, la scurt timp, să înceapă propria sa afacere în domeniul sticlăriei. „După Revoluţie, activitatea fabricii s-a restrâns foarte mult, iar după privatizare... şi mai mult. Mi-am dat seama că nu mai este nevoie de mine acolo ca inginer, am plecat şi mi-am deschis o afacere cu sticlărie“, îşi aminteşte meşterul. 



Laborator şi artizanat

La început, a închiriat un spaţiu şi a avut chiar şi doi angajaţi. A produs sticlărie de laborator, iar apoi a trecut la artizanat şi produce sticlărie unicat. „La început, m-am dus pe sticlărie de laborator. Nu aveam atunci spaţiul de acum, am angajat un sticlar, am avut o perioadă chiar şi cu doi sticlari angajaţi. Sticlăria de laborator şi atunci şi acum se caută, doar că spitalele plătesc foarte rău şi eram într-o situaţie în care aveam bani de încasat, dar eu eram dator la tot felul de firme, de oameni... Uşor, uşor, am renunţat la sticlăria de laborator şi am trecut pe sticlărie de artizanat. Pot să spun că din anul 2002 şi până în prezent, eu trăiesc din artizanat. Este adevărat că m-am dus pe un gen de sticlărie de serie mică, unicate, dar mai deosebite, care nu se găsesc în comerţ“, a dezvăluit meşterul sticlar.


Invitat în străinătate

Laurean Oltean a participat la multe târguri naţionale şi internaţionale şi se bucură că produsele realizate manual sunt tot mai mult apreciate. „Dintotdeauna, oamenii şi-au creat singuri obiectele de care au nevoie. Acum ne-am învăţat să cumpărăm totul de-a gata, să umblăm după salarii mari, care în final dau stress şi o serie de dereglări ale organismului. Eu particip la târguri în ţară şi în străinătate şi văd cât de mult sunt apreciate produsele făcute manuale, produsele de meşteşugar. Este un meşteşug care îţi pune mintea şi mâinile la contribuţie şi din care ies produse utile“, explică el.

Orient Express şi Prinţul Charles

Oltean are comenzi din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Produsele au ajuns chiar şi în celebrul tren Orient Express. Meşterul a fost anunţat că este câştigătorul unei licitaţii şi aşa a început să furnizeze sticle de 200 de mililitri cu un măr în exterior şi două pahare. În acestea se pune ţuică cumpărată din Maramureş, iar pasagerilor trenului o primesc drept cadou. Alte produse realizate de acesta au ajuns să îl încânte pe Prinţul Charles al Marii Britanii. Primarul din Saschiz a văzut pe internet lucrări ale meşterului medieşean şi i-a comandat acestuia mai multe sticle deosebite pe care le-a făcut apoi cadou moștenitorului Coroanei britanice şi celorlalte persoane care îl însoţeau, iar acesta s-a arătat deosebit de încântat.

Act de creaţie

Globuri, sticle-pară cu suport de lemn, lebede, îngeraşi, sticluţe de parfum cu dop rodat pictată cu aur, candele inimoare, pahare pictate cu aur, fiecare dintre obiectele confecţionate de meşterul sticlar medieşean are complexitatea sa. Munca depusă este una migăloasă, în condiţiile în care diferă de sticlăria obişnuită în care se suflă doar în formă. Aici intervine deja mintea şi talentul artistului care dau viaţă unor produse unicat. 

Laurean OLTEAN | meșter sticlar: „Lucrez la un arzător care funcţionează cu gaz oxigen. Sticla se prelucrează cu un consum de energie ridicat. Pe la 750 de grade, aceasta începe să se înmoaie, cam aici lucrez. Dacă treci de această temperatură, devine mult mai moale, la 900 grade devine fluidă.“

Afacere în familie

Laurean Oltean are doi băieţi. Unul dintre aceştia este inginer mecanic şi i-a moştenit pasiunea pentru sticlărie. Acesta lucrează în atelier şi îl însoţeşte la diferite târguri din ţară şi străinătate. Cel de-al doilea este asistent universitar la Cluj-Napoca, nu lucrează la arzător, dar în schimb pictează şi se ocupă de decorarea globurilor pe care meşterul le face personalizate.