joi, 29 ianuarie 2015

Muth, un gazist de naţională

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș are un jucător convocat la echipa reprezentativă a României. În cantonamentul din Antalya, gaziștii au susținut ieri primul meci amical din campania de pregătire a returului.



Autor: Alex PÎNTEA

Printre cei 25 de fotbalişti chemaţi de Anghel Iordănescu la naţionala mare se numără şi fundaşul Sergiu Muth. Jucătorul în vârstă de 24 de ani, născut la Târnăveni, va lua parte la cantonamentul pe care selecţionata României îl va face în perioada 3 – 15 februarie în Antalya. Pe lângă antrenamente, antrenorul naţionalei a perfectat şi trei jocuri amicale cu Bulgaria, pe 7 februarie, cu Sioni Bolnisi din Georgia, pe 10 februarie, şi cu Republica Moldova, pe 14 februarie.

Pregătesc returul în Turcia

Gaz Metan a plecat cu lotul aproape definitivat în cantonamentul din Turcia. Alb-negrii au transferat cinci jucători în pauza de iarnă, trei fundaşi, doi mijlocaşi şi un atacant, iar în cantonamentul din Antalya vor testa un singur jucător, atacantul brazilian Romullo Carvalho de Jesus. 

S-au acomodat bine

Clubul de pe Târnava Mare a transferat jucători în toate compartimentele, pentru a încerca să evite retrogradarea la finalul sezonului. Fundaşii Octavian Abrudan, Bogdan Vişa şi Julian Alberto Valazquez, mijlocaşii Elton de Lexandro de Olivera Santos şi Alex Muntean, respectiv atacantul Godfred Bekoe vor îmbrăca în retur tricoul alb-negru. Tehnicianul Dan Matei este de părere că jucătorii s-au acomodat destul de repede şi a anunțat că în Antalya va testa un singur jucător. „Unii dintre ei s-au acomodat destul de repede, străinii vor avea nevoie de încă o săptămână de acomodare. Singurul pe care îl testăm în Antalya este brazilianul Romullo Carvalho, pentru că restul sunt deja jucătorii noştri. În urma meciurilor de pregătire vom da şi verdictul în privinţa lui, va rămâne sau nu va rămâne. În proporţie de 99 la sută sunt acoperite toate posturile, mai puţin postul de al treilea portar“, a explicat Matei.

Jocuri de pregătire

Lotul echipei locale de fotbal se va pregăti în Turcia timp de două săptămâni. Până pe 11 februarie, aceştia au programate şase jocuri de verificare. În prima partidă amicală, disputată ieri după-amiază, gaziştii trebuiau să întâlnească formaţia bulgară Slavia Sofia, însă meciul a fost contramandat de către cei din echipa adversă și medieșenii au jucat împotriva unei echipe din Mali. Mâine, Gazul va întâlni Widzew Łódź din Polonia, iar două zile mai târziu adversarul va fi Wolfsburg II din Germania. În data de 3 februarie a fost programată o partidă cu ucrainenii de la Chernomorets Odessa, iar peste alte două zile, alb-negrii vor întâlni echipa Botev Plovdiv din Bulgaria.