joi, 2 octombrie 2014

Publicat la 10/02/2014 10:22:00 a.m. de Anonim

Beat la volan

Era atât de beat, încât nu a mai realizat pe unde merge. Un bărbat în vârstă de 43 ani, din Copşa Mică, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza oraşului Copşa Mică. „Pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar în partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,72 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală“, a precizat agentul Elena Welter, de la biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. (A. P.) 
    Trimite prin e-mail