marți, 5 august 2014

Publicat la 8/05/2014 02:32:00 p.m. de Redacţie

A venit beat la poliţie

Un medieşean a venit pe trei cărări la sediul Poliţiei Mediaş pentru a se autodenunţa. Acesta le-a spus oamenilor legii că a fost implicat într-o tamponare cu o zi înainte, însă, din cauză că mirosea puternic a alcool, a fost supus testării cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Bărbatul s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Mediaş conducând un autoturism cu care, în data de 31 iulie, fusese implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Întrucât, în momentul prezentării la sediul poliţiei, conducătorul auto emana un puternic miros de alcool, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat subcomisarul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. Ulterior, șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaş, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În prezent, el este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare, faptă prevăzută de articolul 337 din Codul Penal. (A. P.)
    Trimite prin e-mail