vineri, 6 iunie 2014

Demisii și salarii întârziate

Gospodăria Comunală Mediaș are o soartă incertă. Zilele acestea, preşedintele Consiliului de Administraţie, social-democratul Fănel Mendea (foto), a demisionat din funcţie. La fel a făcut făcut şi directorul economic al societăţii, Silviu Ţerbea. 


Autor: Alex PÎNTEA
Foto: AGERPRES

Lucrătorii operatorului de drumuri din municipiul Mediaş sunt neplătiţi de mai bine de şapte luni. 

Jalba la consilieri

La sfârşitul săptămânii trecute, aceştia au „deturnat“ şedinţa ordinară a Consiliului Local Mediaş. Dezbaterile au început cu subiectul Gospodăria Comunală, în condiţiile în care angajaţii operatorului de drumuri au înaintat consilierilor locali o scrisoare deschisă prin care se plâng faptul că sunt neplătiţi de foarte multă vreme. Răspunsul a venit de la primarul Teodor Neamţu, care a explicat că, în mod cert, legislativul local va căuta soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. 

Liberi, deocamdată

Pe de altă parte, Ilie Laţa, Teodor Plopeanu şi Ioan Şerban nu se mai află sub control judiciar în dosarul care vizează achiziţionarea pachetului minoritar de acţiuni de către Consiliul Local de la Asociaţia Goscom. Curtea de Apel Alba Iulia a decis să revoce această măsură şi a respins contestaţia înaintată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. În prezent, cei trei nu mai au niciun fel de restricţie sau obligaţie. Laţa, Plopeanu şi Şerban sunt cercetaţi de către DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Responsabilitatea pentru conţinutul mesajului vă aparţine. Comentariile care conţin expresii vulgare, injurioase, incită la ură, violenţă sau nerespectarea legii nu vor fi acceptate.