Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările

miercuri, 21 mai 2025

Publicat la miercuri, mai 21, 2025 de

Zboruri directe Cluj – Istanbul. David Ciceo: „O extindere strategică a destinațiilor oferite de Aeroportul Internațional Cluj”.

 

O nouă rută directă Cluj-Istanbul, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”, prin serviciile oferite de Pegasus Airlines.

O nouă rută directă Cluj-Istanbul, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”|Foto: monitorulcj.ro

O nouă rută directă Cluj-Istanbul, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”|Foto: monitorulcj.ro

Marți, 20 mai, Aeroportul din Cluj a inuagurat zborul direct Cluj – Istanbul, Aeroportul Internațional Sabiha Gökçen.

Zborul direct Cluj-Istanbul, inaugurat marți pe Aeroportul din Cluj|Foto: monitorulcj.ro

Compania va opera această rută cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămâmă: marți, joi și sâmbătă. Prin noile zboruri, pasagerii vor beneficia de oportunități extinse de călătorie atât spre Istanbul, câșt și spre cele 146 de destinații internaționale din rețeaua Pegasus Airlines, care acoperă 53 de țări din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Zboruri directe Cluj-Napoca – Istanbul Sabiha Gökçen | Sursa: Aeroportul Cluj

David Ciceo: O conexiune eficientă spre Instanbul, dar și spre o rețea extinsă de destinații

„Este un moment important pentru Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Inaugurăm primul zbor regulat al companiei Pegasus: Cluj – Istanbul.

Vor fi trei zboruri pe săptămână. Istanbulul este un nod foarte important pentru Cluj și zona Transilvaniei. Deja avem 9 zboruri pe săptămână cu Turkish Airlines, dar aceste trei zboruri operate de compania Pegasus vor completa oferta de până acum. Având tarife foarte bune, impactul va fi unul însemnat, iar conexiunile extinse pe care le oferă vor reprezenta noi oportunități pentru pasageri.

 

Astfel, Aeroportul Internațional Cluj realizează o extindere strategică a portofoliului de destinații. Pasagerii din întreaga regiune vor beneficia de o conexiune eficientă spre Instanbul, dar și sprea o rețea extinsă de destinații oferite de operatorul aerian. De altfel, Pegasus Airlines va opera în această vară și zboruri charter de vacanță din Cluj spre Antalya”, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

David Ciceo: Noile zboruri oferă o conexiune eficientă spre Instanbul, dar și spre o rețea extinsă de destinații|în imagine: Consulul onorific al Turciei la Cluj-Napoca, Vasile Andrei Vita; David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj; Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și Burcu Ardali, Group Head of Sales la Pegasus Airlines|Foto: monitorulcj.ro

Pegasus Airlines este una dintre companiile aeriene private de top din Turcia, operează o flotă modernă de aeronave Airbus A320, A321 și Boeing 737, oferind servicii fiabile și accesibile către numeroase destinații din întreaga lume.

Radu Rațiu: Beneficii turistice și economice pentru Cluj și zona Transilvaniei

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a apreciat beneficiile oferite de compania aeriană și a arătat că noile zboruri spre Istanbul, dar și spre alte destinații-cheie prin rețeaua extinsă oferită de Pegasus Airlines comportă avantaje de natură turistică, dar și economică pentru județul Cluj și Transilvania.

Noile zboruri de pe Aeroportul din Cluj vin cu un plus economic pentru județul Cluj, dar și pentru Transilvania|Foto: monitorulcj.ro

„Un moment însemnat pentru Cluj prin serviciile oferite de o companie nouă, iar în condițiile creșterii concurenței clujenii și toți cei din zona Transilvaniei vor beneficia de prețuri mai bune. Cred că noua conexiune cu Istanbul este una dintre cele mai bune relații aeriene pe care le avem, pe unul dintre cele mai importante aeroporturi din lume. Iar de acolo foarte mulți români zboară spre Statele Unite ale Americii sau spre Estul Asiei.

Este un moment oportun și cred că prin serviciile oferite de compania Pegasus beneficiile vor fi atât turistice, cât și economice. Sper ca activitatea lor să fie multiplicată în timp cu și mai multe destinații ce pot fi valorificate de clujeni.

Este un plus economic pentru județul Cluj, dar și pentru Transilvania”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Consulul onorific al Turciei la Cluj-Napoca, Vasile Andrei Vita, a apreciat noile destinații oferite prin intermediul companiei Pegasus, care vor contribui la dinamizarea relațiilor cu Turcia.

„Noile destinații oferite de pe Aeroportul Cluj sunt binevenite. Sunt încântat că relațiile foarte bune dintre România și Turcia pot fi aprofundate prin noile oportunități aeriene oferite”, a declarat Consulul Vasile Andrei Vita.

Peste 37 de milioane de pasageri transportați de compania aeriana Pegasus Airlines în 2024|Foto: monitorulcj.ro

Aeroportul Istanbul Sabiha Gökçen, situat în partea asiatică a Istanbulului, oferă conexiuni rapide către centrul orașului și este unul dintre cele mai importante hub-uri regionale, cu un tranzit de 40 de milioane de pasageri pe an.

Prin noul parteneriat, Aeroportul Internațional Cluj își consolidează poziția ca principal pol de mobilitate aeriană în regiunea de norf-vest a României.

Pegasus Airlines, peste 37 de milioane de pasageri transportați în 2024

Burcu Ardali, Group Head of Sales la Pegasus Airlines, a fost prezentă la eveniment din partea companiei aeriene și a făcut o scurtă prezentare a posibilităților de conexiune și serviciile oferite de Pegasus.

„Compania a fost înființată în 1990, iar pentru început, în primii ani de activitate, a operat doar zboruri charter. Din 2005 a început operarea de zboruri regulate, iar scopul companiei a fost să devină unul dintre operatorii aerieni low-cost proeminenți din industria aviatică”, a explicat Burcu Ardali în cadrul prezentării.

Burcu Ardali, Group Head of Sales la Pegasus Airlines: „Compania este orientată spre pasageri și pune accent pe aeronave moderne sigure”|Foto: monitorulcj.ro

„Compania este orientată spre pasageri și pune accent pe aeronave moderne sigure, care să permită obținerea sustenabilității pe termen lung. (…). De la 14 aeronave disponibile în flotă, în 2005, compania a evoluat continuu, astfel că la finalul lui 2024 compania a transportat 37,5 milioane de pasageri, cu 120 de aeronave, cu o vârstă medie de 4 – 5 ani, mai mult de 3.500 de zboruri pe săptămână, spre 151 de destinații, dintre care cele mai multe sunt internaționale”, potrivit Burcu Ardali, Group Head of Sales la Pegasus Airlines.

Conform comenzilor actuale, flota companiei va ajunge la 179 de aeronave până în 2030.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 27 iunie 2023

Publicat la marți, iunie 27, 2023 de

FITS30. O zi de luni ca o vacanță! (CP)

 

Zilele de luni, mai ales cele care urmeză unui weekend spectaculos, pot deveni complicate. Nu este cazul, însă, la FITS. Ziua noastră de luni a fost miraculoasă!

Dimineață, de la ora 10:00, a avut loc deschiderea celei de a 26-a ediții a Bursei de Spectacole de la Sibiu, eveniment asociat Festivalului care promovează conectivitatea între operatori culturali importanți și profesioniști din domeniul Artelor Spectacolului și Managementului Cultural, urmărind crearea de spații generoase de discuții pe teme relevante pentru realizatorii și interpreții de teatru.

„Istoria de 26 de ani a Bursei a legat o mulțime de proiecte creative. Mulți dintre cei prezenți au o vastă experiență de lucru în slujba comunităților, în slujba publicului, pentru că publicul este motivul muncii noastre.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este singurul proiect de acest gen care se întâmplă în mijlocul unui festival și vă mulțumesc că împărtășiți cu noi experiențele voastre, astfel încât să pornim un dialog benefic”, a spus Constantin Chiriac, Președintele FITS și Director General TNRS în deschiderea Bursei.

Conferința specială de ieri i-a adus în fața publicului pe moderatorul Octavin Saiu și invitatul Constantin Chiriac într-un spectaculos dialog, captivant și plin de căldură din care spicuim câteva fragmente:

„Am făcut o incursiune în diviziunea textului, domnul Purcărete m-a văzut în toată lumea recitând poezii și își dorea foarte tare să facem un film. Eu, cu orice cuvânt pe care îl spun, aș putea crea un poem. Din cuvinte, trec în poeme. Și eram la o masă și l-am întrebat: “Nu ar fi bine să facem un spectacol?”. Și Purcărete a ales un număr de actori, a început să improvizeze pe zona de dramatism. Într-o seară, mi-a spus “mâine facem serbare” și mi-a arătat ce au reușit să improvizeze cu toții timp de două zile. Când am văzut ce s-a întâmplat acolo, eu am început să spun poezie, am spus ore de poezie, s-a întâmplat să fie filmate, iar Purcărete a făcut o selecție din ceea ce am creat eu. A schimbat cadențe, versuri, ritmuri. A fost o muncă extraordinară pe culori, scenă, muzică, Vasile (n.r. Șirli) a făcut o treabă extraordinară. Spectacolul s-a montat rapid, a fost o mare bucurie că am putut realiza acest spectacol, sper să nu fie, nici pe departe, ultimul” – Constantin Chiriac despre Jocuri, vorbe, greieri…, spectacolul cu care Președintele FITS și Directorul General TNRS a delectat, de pe scenă, publicul prezent la această ediție a Festivalului.

„În general, nu vorbesc despre lucruri pe care nu le-am făcut pentru că viața le schimbă. Sunt trei obiective mari: Fabrica de Cultură, Teatrul Nou și Institutul de Teatru, Congrese și Cercetare. Îmi doresc să putem rămâne echilibrați, să avem în continuare această forță de a dărui pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a dorit să fie mai frumos, mai înalt, mai bogat. Acolo pe scenă, noi chiar suntem. Să poți fi în fiecare seară altfel. Dumneavoastră respirați odată cu mine, actorul vă transformă.” – Constantin Chiriac despre planurile de viitor.

Străzile au fost cucerite ieri de cei doi Veseli și pufoși de la Opakar (Spania), iar Hoții de ocazie de la Campi Qui Pugui (Spania) au furat toate inimile celor prezenți și le-au smuls cu dibăcie hohote de râs!

La Sala Thalia a Filarmonicii de Stat publicul a aplaudat Căsătorie cu de-a sila, un spectacol de la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale (Moldova), un spectacol incitant, care epatează și care poate chestiona curajul asumării deciziilor și echilibrul dintre frugalitate și depravare.
De la ora 18:00, la Fabrica de Cultură UniCredit, publicul a avut parte de un regal actoricesc: Victor Rebengiuc și trupa teatrului Bulandra din București au adus pe scenă Tatăl, de Florian Zeller, în regia lui Cristi Juncu și cu o iscusită scenografie semnată Carmencita Brojboiu. Minute de aplauze au răsplătit excelența, iar rețelele sociale au reunit cronici impresiona(n)te ale spectatorilor.

Un alt spectacol care a impresionat până la lacrimi publicul prezent ieri la FITS a fost Mamă, o producție TNRS după Marta Barceló în regia Marianei Cămărășan, cu Diana Văcaru-Lazăr și Cendana Trifan, căreia UNITER i-a acordat Premiul pentru cel mai bun rol secundar.

La Teatul Gong, de la ora 16:00, am avut și comedie „ cu maniere, fără maniere”: Masacrul, de la unteatru, după Yasmina Reza, în regia lui Mihai Brătilă, cu Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea, Emil Măndănac.

Pe seară, Piața Habermann a găzduit o întâlnire duioasă între trei personaje, punctată de aventuri și pasiune: Aventuri pe planeta iubirii, de Jordi L. Vidal (Belgia). Distracția a fost garantată pentru spectatorii acestui spectacol plin de surprize și de emoții și a propus o întrebare universală: de ce ne îndrăgostim?

În general, răspunsul la astfel de întrebări si-l dă fiecare spectator. Totuși, noi sperăm că știm cu toții de ce ne-am îndrăgostit de FITS!

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 29 iunie 2022

Publicat la miercuri, iunie 29, 2022 de

Tabere de artă la Ighișu Nou


Asociația „S’art R - vient de l’âme“ a dat start seriei de tabere de artă din vara anului 2022, la Ighișu Nou. Acestea reprezintă o tradiție, fiind organizate începând cu anul 2017. „Dimineața ne săreau în brațe 30 de copiii care de mult au așteptat aceste activități. Ca de obicei, în fiecare vacanță de vară din 2017, începem cele cinci zile de tabără de teatru cu Demeter Ferencz, actor păpușar din Cluj Napoca. Anul acesta, în premieră, o să lucrăm cu două grupuri. Datorită implicării Tatianei Blaga, fiecare grup va beneficia de o serie de 10 ședințe de tehnici de wellbeing în cadrul proiectului «Drumul meu către starea de bine». Așteptăm și noi cu emoții tot ceea ce ne așteaptă în această săptămână”, au transmis reprezentanții asociației prin intermediul paginii de Facebook.
Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 30 mai 2022

Publicat la luni, mai 30, 2022 de

Cîmpeanu anunță schimbări MAJORE în educație. Fără medii semestriale, fără teze obligatorii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat schimbările din educație. Astfel, se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar anul școlar se va încheia cu o singură medie generală.

„Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale.
Va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar.
Profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar.
Ministrul Educației a adăugat că un ordin de ministru care să cuprindă aceste noi prevederi va fi emis marți.

Structura anului școlar 2022-2023 potrivit ordinului 3.505
 
Cursurile anului școlar 2022-2023 încep la dată de 5 septembrie 2022.

Anul școlar 2022-2023 se structurează astfel:

cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

vacanță – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023;

cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

vacanță – de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

vacanță – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Programul național „Școală altfel“ și Programul „Săptămâna verde“ se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, decise de fiecare unitate de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.

Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Spre exemplu, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare minimum cinci note”, a precizat Sorin Cîmpeanu, conform Digi24.

Continuare
    Trimite prin e-mail

marți, 10 mai 2022

Publicat la marți, mai 10, 2022 de

Antalya, Monastir sau Sharm El Sheikh, la un zbor distanță! Aeroportul Cluj anunță noi curse charter pentru vara 2022

 

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj lansează noi zboruri charter spre cele mai populare destinații pentru concediul de vară, operate de compania aeriană HiSky.

Destinații precum Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia), Hurghada sau Sharm El Sheikh (Egipt) vor fi mai accesibile ca niciodată pentru clujenii care vor să își petreacă vacanța pe malul Mării Mediterane sau al Mării Roșii. În contextul lansării zborurilor Cluj-București, operate de HiSky, Aeroportul Internațional Cluj anunță că, în următoarea perioadă, compania va introduce noi zboruri charter.

Astfel, în sezonul estival 2022, pasagerii pot ajunge de pe aeroportul clujean direct în Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia), Hurghada, Marsa Alam şi Sharm El Sheikh (Egipt).

Zborurile HiSky Cluj-București au debutat luni

Luni,  de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj au demarat zborurile regulate sezoniere spre Bucureşti, operate în premieră de către compania aeriană HiSky. Zborurile spre capitala României vor fi operate cu 10 frecvenţe săptămânale, zilnic, de luni până vineri, dimineaţa şi seara.

Noua legătură aeriană face posibil ca, în mai puţin de 50 minute de zbor, pasagerii să ajungă simplu şi rapid pe această rută internă Cluj-Bucureşti, operată în premieră de compania HiSky.

Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie și David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, au transmis următoarele: „Apreciem faptul că o nouă companie aeriană, HiSky, a decis deschiderea acestei rute interne spre Bucureşti, de pe Aeroportul Internaţional Cluj. Aceasta vine în completare la ceea ce avem deja în operare, cu partenerii aerieni Tarom şi Blue Air, Bucureşti fiind una dintre cele mai solicitate destinaţii, cu un grad de încărcare foarte mare. Prin creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către HiSky, dorim să asigurăm diversitate alternativelor de călătorie pe cale aeriană, pentru că, deseori, competiţia aduce şi scăderi de preţuri la bilete. Suntem convinși că destinația se va bucura în continuare de aprecierea pasagerilor clujeni și a celor din întreaga regiune deservită de aeroport, pe toate segmentele de trafic – respectiv trafic business, etnic sau turistic.”

Compania aeriană HiSky s-a lansat pe piața aviației în luna februarie 2020 și operează pe Aeroportul Internațional Cluj începând din luna aprilie 2021 când a poziţionat prima aeronavă pe baza sa operaţională de la Cluj-Napoca, operând atât destinații regulate cât și destinații charter turistice prin parteneriatul încheiat cu turoperatorul Amara Tour.

În prezent, alături de zborurile spre capitala României inaugurate astăzi, compania HiSky mai operează zboruri regulate spre Dublin (Irlanda), şi zboruri charter spre Hurghada (Egipt). Zborurile sunt disponibile spre vânzare, iar mai multe detalii privind acestea puteți regăsi accesând site-ul  www.hisky.aero.

Continuare
    Trimite prin e-mail