120 de elevi din familii defavorizate din
Moşna şi din Mediaş au primit ghiozdane şi rechizite, la început de an școlar,
în cadrul unei campanii desfășurate de Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel” şi „Sfinţii Mărturisitori Transilvăneni” din cimitirul ortodox Mediaş,
la iniţiativa şi cu implicarea preotului Flaviu Fleşer.
„Comunitatea noastră a ieşit din nou în
întâmpinarea nevoilor pe care le au copiii din familii defavorizate, acum, la
începutul noului an şcolar. Am oferit 120 de ghiozdane complet echipate, dintre
care 83 pentru elevii şcolii din localitatea Moşna, 14 ghiozdane pentru elevi
din cadrul Şcolii Gimnaziale nr 4 din oraşul nostru, iar restul au fost oferite
unor elevi de la Şcoala Gimnazială «George Popa» şi la Şcoala Gimnazială «Mihai
Eminescu» din Mediaş. A fost o campanie care a adunat bucuria, zâmbetul şi
implicarea credincioşilor bisericii noastre şi prin care am dorit să aducem
elevilor nevoiaşi cele necesare pentru a învăţa”, a transmis preotul Flaviu
Fleşer.
În cadrul campaniei, au fost achiziționate
şi manualele auxiliare pentru cei 14 elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 - învățământ
tradițional din Mediaş.
Continuare