Se afișează postările cu eticheta Velt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Velt. Afișați toate postările

joi, 8 aprilie 2021

Publicat la joi, aprilie 08, 2021 de

Două noi focare de Pestă Porcină Africană

Două focare noi de Pestă Porcină Africană au fost descoperite astăzi, în localități din zona de nord a județului Sibiu. Un focar se află într-o exploatație din comuna Bazna (în urma morții a 3 porci), iar al doilea focar este într-o exploatație din comuna Velț (în urma găsirii unui porc mort). 


Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru fiecare focar în parte și au fost adoptate două decizii: comune cu județele Mureș și Alba.
 
Pentru focarul identificat în localitatea Bazna s-au stabilit următoarele:
Localitatea aflată în zona de protecție este: Bazna.
Fondurile de vânătoare aflate în zona de protecție sunt: F.V.28 Bazna – jud. Sibiu și F.V. 63 Târnăveni – jud. Mureș.
Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Velț, Blăjel, Păucea, Boian, Mediaș, Târnava, Colonia Târnava,  Copșa Mică, Tarnăvioara,  Chesler, Romanești, Valea Lungă și Dârlos – din jud. Sibiu ; localitățile Crăciunelul de Sus, Tătârlaua și Cetatea de Baltă – din jud. Alba ; localitățile Delenii, Botorca și Băgaciu din jud. Mureș.
Fondurile de vânătoare din zona de supraveghere sunt:F.V.30 Moșna, F.V.31 Ațel si F.V. 32 Dârlos – jud. Sibiu ; V. 28 Jidvei – jud. Alba si F.V. 62 Gănești – jud. Mureș.

În urma confirmării focarului, în exploatație mai trăiau 6 porci, acesta fiind uciși. Animalele ucise și animalele moarte, în cazul măsurilor pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, nu au fost evaluate și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire, din cauza faptului că proprietarul nu avea înregistrate animalele.
 
Pentru focarul identificat în localitatea Velț s-au stabilit următoarele:
Localitățile aflate în zona de protecție sunt : localitatea Velț – jud. Sibiu. Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de protecție sunt: F.V.32 Dârlos – jud. Sibiu și F.V.63 Târnăveni – jud. Mureș.
Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Blăjel, Păucea, Bazna, Mediaș, Romanești, Boian, Curciu și Valea Lungă  – toate în județul Sibiu ; localitățile Tătârlaua, Cetatea de Baltă, Feisa și Sântămărie – în jud. Alba și localitățile Delenii, Cornești, Botorca, Crăiești, Adămuș, Dâmbău, Târnăveni și Băgaciu – în jud. Mureș.
Fondurile de vânătoare aflate în raza zonei de supraveghere sunt: F.V.32 Dârlos și F.V.28 Bazna– din jud. Sibiu; F.V. 28 Jidvei si F.V.27 Veseuș – din jud. Alba și F.V. 62 Gănești din jud. Mureș.
 
Animalul găsit mort nu face obiectul despăgubirii, ca atare acesta nu a fost  evaluat și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire“, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județul Sibiu
Continuare
    Trimite prin e-mail

vineri, 26 martie 2021

Publicat la vineri, martie 26, 2021 de

În atenția locuitorilor comunei Bazna și Velț!

 

Din cauza unor probleme apărute la instalația hidraulică a rețelei, alimentarea cu apă potabilă la nivelul comunei Bazna a fost sistată în cursul nopții trecute. „De la ora 10.00, furnizarea apei potabile se sistează și în satul Velț, urmând ca reluarea serviciului să se facă odată cu remedierea defecțiunii. Estimăm că vom demara reparația și vom relua furnizarea serviciului în cursul acestei seri, sau cel mai târziu mâine dimineață. În funcție de evoluția situației vom reveni cu noi informații. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!“, transmite Compania Apa Târnavei Mari.

Continuare
    Trimite prin e-mail